11 aprilie, 2011

FRICA DE VIITOR

Cum viitorul e un termen general si se poate reflecta in orice domeniu, am ales sa folosesc acest cuvant.
Teama de esec ne influenteaza viata si poate si viitorul.Am gasit pe internet un articol interesant, din care o sa copii ceva ce merita subliniat.
""Fiecare persoană s-a confruntat cu nenumărate eşecuri şi obstacole temporare şi chiar înfrângeri în timpul vieţii sale. Dar ceea ce i-a asigurat succesul a fost abilitatea de a răspunde pozitiv şi constructiv la acele înfrângeri şi de a-şi reveni. "Dacă nu faci lucrul de care te temi, teama îţi va controla viaţa", mărturisea actorul Glenn Ford, ieşit dintr-o boală dificilă. Este aproape ca şi cum teama ar fi mânuitorul de păpuşi, iar tu eşti păpuşa. Dacă le permiţi temerilor să existe prea mult timp, vor tinde să crească mereu şi într-un final vor ajunge să-ţi acapareze toată gândirea.
De fiecare dată când vei gândi negativ, inima ta bate mai tare, iar stomacul este cuprins de crampe. Nu vei reuşi să dormi bine noaptea. Frica îţi va afecta sănătatea, fericirea şi relaţiile.""
Morala: fiti optimisti, viata va fi mai frumoasa, mai colorata si cei din jurul vostru se vor simti mai protejati pe langa voi.

Un comentariu:

  1. Ai dreptate domnule!
    Esti un bun psiholog, cred ca exista suficiente persoane publice care ar trebui sa ia aminte!
    Totul pleaca de la educatie si mentalitate...

    RăspundețiȘtergere

RUTINA FERICIRII

 Atitudinea si alegerea rutinei din prezent, construiesc omul de maine. Inflorirea tarzie va conduce spre longevitate. Acceptarea si inteleg...