Accept starea ta de om, cât şi pe a mea. De asemenea, mă plec în faţa divinităţii din fiecare dintre noi şi
o cins tesc. Accept egalitatea noastră spirituală absolută ca fiinţe. Şi accept, de asemenea, faptul că fiecare
dintre noi uită cine suntem.
Mă bucur că ne trezim împreună şi apreciez că - pe măsură ce fiecare dintre noi îşi împinge fricile lui
deoparte, străduindu se să se înalţe - ne luăm rămas bun de la somn.
Văd atât absolutul, cât şi relativul - deoarece ambele sunt prezente aici. Vocea blândă a lui Dumnezeu
şi strigătele puternice ale copilului rănit se amestecă aici, în această minte, în această lume. Bucuria
şi tristeţea coexistă şi se amestecă. Forţa şi lacrimile, frumuseţea şi trădarea, liniştea şi sunetele
stridente se întrepătrund. Este o lume simplă, care inspiră şi expiră, care se apropie şi se îndepărtează
de divin. Şi este complexă, în varietatea ei aproape infinită de forme. Fiecare sine este o prezenţă clară,
dar fiecare trebuie să se apropie de Dumnezeu în stilul său unic. în cadrul unimii, paradoxul abundă.
Aici locuim cu toţii împreună, frate al meu şi soră a mea.
Aici, în linişte, ne aflăm fiecare dintre noi - cu bătaia noastră unică de inimă, cu dansul nostru propriu,
cu propriul nostru strigăt după iubire şi adevăr.
Cu toate acestea, în ciuda separării trupurilor, în ciuda fragmentării minţii, aici se deschide numai o
singură inimă. Şi această inimă o include pe a ta şi pe a mea - şi pe a tuturor fiinţelor care au trăit
vreodată în timp şi spaţiu. Această inimă îi aparţine lui Dumnezeu. Inima Lui răbdătoare.
Binecuvântarea Lui infinită asupra noastră a tuturor. Dorinţa mea în ceea ce vă priveşte este una simplă. Fie ca voi să găsiţi acea Inimă în inimile voastre!
Fie ca voi să vă găsiţi vocea în acea linişte! Fie ca voi să vă treziţi întru adevărul lui cine sunteţi!
Namaste!
