20 octombrie, 2018

OMUL OMONIM = CETAVICH

Venim si plecam anonimi, venim si plecam din/in eterul depersonalizat!

Nimeni nu stie, de unde venim, unde plecam si cu ce scop ajungem in acest loc denumit Pamant.
Nimeni nu stie cat de mare e Universul sau daca el exista doar in constiinta colectiva a semenilor.
Suntem amprentati de constiinta colectiva prin repere, valori, sensuri, doar pentru a putea sa ne descurcam in labirintul propriilor ganduri/vise/iluzii.
Nu ne putem separa de constiinta colectiva, fiindca noi facem parte din arborele genealogic al celui care ne gazduieste (Pamantul+Soarele).
Eu sunt omul omonim Cetavich.Toti suntem oameni omonimi amprentati de Pamant, de Soare si poate de Luna.Tu cine crezi ca esti?


12 octombrie, 2018

EFERVERESCENTA IN CLIPOCEALA MONADA A SERENDIPITATII

Venim si plecam la fel, anonimi, de pe acest tinut uitat de timp!

Fiecare alter ego este o clepsidra a propriei oglinzi.Ne exprimam emotiile prin propriile defecte, ca niste elevi cursanti.Ne invatam in fiecare zi lectia si in urmatoarele zile gresim aceeasi lectie.
Venim si plecam de pe acest pamant la infinit, doar pentru a invata lectia iubirii in contrast cu lectia suferintei.Suntem petale a propriilor pacate, ne alegem petala in functie de curcubeu, fara sa stim ca de fapt o singura culoare ne duce mai aproape de lumina!

07 octombrie, 2018

ADAGIO OF ELENA KAPUSTINA

Daca picturile ar fi compozitii muzicale, cu siguranta picturile ei ar opri timpul.Fiecare vibratie a culorilor, renasc vise spre universul dorit, aduc un strop de nostalgie peste portile eternitatii.

 

 
Atunci cand inocenta nu adie in boarea monotona a timpului sedus de repere efemere, cu siguranta ca picturile ei sunt unicele fresce ale impresionismului ancorate in modernism.

04 octombrie, 2018

POVESTI DESPRE OAMENI MARI

Cand copii devin barbati, baloanele de sapun devin stropi de roua vulcanica!

Toti am fost copii la un moment dat si jocurile ne-au ocupat cam tot timpul.Dar, stii acele jocuri inocente, sincere, captivante, care aduceau un strop de bucurie in suflet si nu numai!
Dar timpul trece, copii devin oameni mari, maturi, vaccinati, care se joaca in continuare, dar cu altfel de jucarii, cu alte nuante, texte, mimica...totul devine un cosmar.
Fetele oamenilor devin masti ale egoismului, mandriei, frustarii, jucariile sunt pe masura viselor, o masina mai scumpa, o sotie cu silicoane, doua amante, trei copii din flori, iar evolutia vizeaza toate reperele posibile, de la un trup scupltat, un timbru vocal educat, la carisma, totul este invatat la cursurile de dezvoltare personala sau din experienta vietii de la periferia orasului.
Dar eu...eu nu sunt asa, e adevarat ca am uitat de simpaticele baloane de sapun, acum sunt jucator care joaca la ultimul nivel, cel in care stropii de roua vulcanica te aduc, cat mai aproape de marginile dusmanoase ale eterului depersonalizat!