SUB LUPA SINCERITATII - MAZGALIM ZAMBETE CU COVID-19

Cand ma trezesc in fiecare dimineata, imi ascult  gandurile, apoi grijile si le impachetez in hartie indigo, sa se multiplice unde vor ele, fiindca eu nu am nevoie de ele.
Cand ma culc, in fiecare seara, mazgalesc zambete cu COVID-19 poate ca virusul se imblanzeste si iarta si pleaca catre alte zari, acolo unde oamenii nu exista.
Fiecare ciclu a vietii, sta suspendat intr-o bucla a iertarii, a veseliei si a compasiunii, un cerc al vietii care ne purifica spiritual.
Pana una, alta, mazgalim zambete cu COVID-19 pentru noi, pentru cei din jur, fiindca e tot ce ne-a mai ramas, in aceste vremuri de restriste!

VULPITA SI VIOREL

De ce se uita asa de multa lume la acces direct, este întrebarea ca sta pe buzele tuturor.
Imi este foarte clar, ca persoanele care traiesc in mediul rural, in sate izolate, sarace, in care persoanele traiesc la limita subzistentei, au ramas fiinte inocente, naturale, asa cum nu sunt cei din mediul urban.
Noi cei din mediul urban, ne-am pierdut aceste trasaturi.Cand traiesti intr-un mediu dinamic, complex si trebuie sa te adaptezi la el, inerent ajungi in acel punct in care inocenta, naturaletea sunt ultimele trasaturi care sa te mai intereseze.
Evolutia este un act in sine, dar dezvolta demoni interiori care ne acapareaza gândurile si grijile deopotriva.
Vulpita si Viorel au niste trasaturi, dupa care noi tânjim in secret sa ne le recuperam si uitandu-ne la ei, traim putin mirajul acestui vis imposibil.

POEZIE - POVESTEA OPAIȚELOR

Azi florile  numai miros a primăvară,
oamenii sunt păsări călătoare,
satele sunt muzee.
Străbunica se trezi la ceas de seară
oploșind un ochi de geam luminat
de clipoceala palidă a unui opaiț.
Focul e-nvelit pe vatră,
opaițele-au murit.
Tăcerea rurală e înfiorătoare.
În cocioabele depersonalizate
amintirile sunt pietre funerare.

DESPRE CORONAVIRUS 2020

Imi doresc ca scenariile cele mai negre, sa nu se intimple.Imi doresc ca cei din jurul meu sa fie fericiti.
Pe de alta parte, nu trebuie sa uitam ca vine o zi, când nu ne mai putem ascunde.In spatele unei excursii, a unui cadou, a unui rasfat, sta o dorinta neimplinita.
Va veni o zi in viata fiecarui om, când coronavirusul e cel mai frumos moment al zilei, al anului.
Trebuie sa incercam sa ne bucuram de lucruri simple.Trebuie sa incercam sa acceptam viata asa cum e, cu bune si rele si trebuie sa acceptam ca nu avem nici un control.
Indiferent cate lucruri frumoase ai realizat, vine o zi, când nu te mai poti ascunde, este ziua STOP, când abioticul pune stapanire pe viata ta si amintirile tale.
Coronavirusul este unul din acele momente, care iti aduc aminte ca viata poate fi si altfel traita.Care iti aduce aminte sa nu te mai ascunzi dupa griji, probleme, frustari, ca existi doar tu si gândurile tale, oricare ar fi ele, oricum nu au nici un efect!
Zilele trec, povestile urate raman in urma, dar oamenii, raman in final cu aceleasi dorinte neimplinite, fiindca in definitiv echilibrul este o stare nefireasca pentru timpul pe care il traim!

ZAMBETE LA KILOGRAM IN ANUL 2020

Traim intr-un deceniu al contrastelor.Zambetele contagioase la kilogram, diversifica mastile oamenilor cameleonici, un nou curent intr-o societate care isi cauta menirea.
Oamenii au inceput sa se adapteze la mediu, la cultura si nu in ultimul rand la trend, zâmbim la kilogram, ca doar nu ne doare si nici rau nu facem.
Nu putem judeca oamenii si nici nu putem impune vreo cerinta atat timp, cat curentul vine contagios peste felul nostru de a fi,intr-o lume asa cum ne-o dorim.
Poluarea, virusii, religia, ne potolesc visele, atunci când prindem aripi si vrem sa zburam liberi peste mari si tari, doar pentru a fi fericiti.
Scopul scuza mijloacele, astazi zâmbim la kilogram, fiindca asa e curentul!