30 noiembrie, 2012

AUTOMATISM

Motto propriu, insusit si asumat: automatismul este drumul cel mai scurt, cu rezultatele dintre cele mai bune!

Sunt multe lucruri zilnice, pe care nu ne place sa le facem.Consider ca este suficient sa ne straduim o luna, zi de zi, sa le facem si apoi, va fi mai usor, fiindca vor fi integrate in automatism.
De multe ori, dimineata, numai tin minte daca am inchis usa cu cheia, dar acest lucru se intimpla, fiindca o fac din automatism, un gest reflex, care nu ne solicita deloc.
Conform dex automatism este o inlănțuire de reacții care se desfășoară fără controlul centrilor nervoși superiori; mișcare, gest stereotip la care nu participă conștiința.
Persoanele care sunt inzestrate genetic, atunci cand se comporta natural, fac totul din instinct si nu fac niciun efort sa realizeze mici activitati de complexitate ridicata.Alte persoane,trebuie sa munceasca sa ajunga la acel punct, fiindca asa e viata!
Nu regret nimic din trecut, dar e posibil sa regret in viitor, trecutul anterior daca nu fac totul asa cum trebuie.Nimic nu e imposibil, nimic nu e special, totul e la indemana noastra a tuturor, trebuie doar sa vrem, sa ne creeam un automatism care sa ne conduca la ce ne dorim!

29 noiembrie, 2012

POEZIE - TATA SI FIU

Motto propriu, insusit si asumat: probabil sunt cel mai bun poet dintre ingineri!

Lumea zice ca sunt mic,
Am rabdare, nu-i nimic,
Trece timpul, cresc un pic,
Ma simt mare si voinic,
Sunt energic si rapid,
Ma opresc, ma uit in jur,
Toata lumea tace.
 
Alte vremuri, acelasi tic,
Roata se invarte.
Simt ca caut un pitic,
Sa-i spun si eu ca e mic,
El ma priveste uimit,
Stie ca nu poate face nimic,
Pana creste si el un pic.

Stau si-l urmaresc din umbra,
Numai cauta baiatul,
Un copil care e mic,
Simt ca a obosit un pic,
Schimba tara si sistemul,
Sa nu pateasca la fel feciorul.
 
Discriminarea porneste din lipsa de educatie primita in primii sapte ani de acasa, ce se perpetua din tata in fiu, si continua in societate in forme diferite, cum ar fi:

  • Alb sau negru;
  • Mare sau mic;
  • Gras sau slab;
  • Destept sau prost;
  • Normal sau handicapat;
  • Bogat sau sarac;
  • Francez sau roman;
Am o imaginative bogata si cu toate acestea nu pot acoperi toate formele de discrimare, care se inmultesc pe zi ce trece.

28 noiembrie, 2012

CUMPANA

Motto propriu, insusit si asumat: viata nu e un sir de optiuni, aici e vorba si de sansa!

Cumpana = incercare la care este supus cineva in decursul timpului.
O viata de om poate insemna minim 60 de ani, daca luam o medie, in aceasta perioada viata ne incearca si cred cu tarie ca doar sansa ne face sa ajungem nevatamati la o varsta respectabila, la care aspira orice om normal.
Atat timp cat ai un scop in viata, duci o viata cumpatata alaturi de cei dragi, sunt sanse reale sa ajungi la un nivel, care la prima vedere pare de bun augur.
Daca ma intorc in trecut, depistez cel putin doua ocazii, in care viata mea, a fost in cumpana.
Prima oara a fost din cauza ca eram prea tanar si fara prea multa minte si a doua oara, fiindca timpul face ca probabilitatile sa ia o forma a irealului, este greu sa preconizezi lucruri care la prima vedere par aproape de neinchipuit a se infaptui.
Dar, ca intotdeauna, pe masura ce inaintam in varsta, ne dam seama, ca ce nu ne omoara, ne face mai puternici, ne reconsideram optiunile de alegere a actiunilor evenimentelor viitoare in functie de periculozitate, practic evaluam riscul din punctul de vedere al experientei anterioare.

27 noiembrie, 2012

FENOMENUL ISAO MACHII

Motto propriu, insusit si asumat: unele lucruri par sa ne depaseasca ca logica, la prima vedere, la a doua vedere, orice e posibil!

Isao Machii e ceea ce japonezii numesc un "samurai modern". Abilităţile sale cu sabia sunt de neimaginat.
El a reusit sa reteze cu sabia un glont, tras cu pistol semiautomat de la distanta de 25 de metri.
Specialistii spun ca e imposibil sa reactionezi la viteza glontului si mai putin probabil sa si nimeresti glontul, dar el totusi a reusit acest lucru.
Fiecare din noi avem aptitudini cu care ne nastem, excelam pe un domeniu, efortul nostru fiind minim, in realizarea unui exercitiu de dificultate maxima.
Tin minte, atunci cand eram copil am jucat fotbal 4 ani.Baza a ramas chiar si dupa ce au trecut 28 de ani, tehnica de lovire a balonului in conditii improprii, nu tine neaparat de munca si exercitiu, cat de aptitudine.Cand un jucator centreaza o minge, sa o ei din voleu spre poarta cu putere, fara sa atinga pamantul e aproape imposibil.Aici e vorba de intuitie si coordonarea in plan executata de creier asupra dinamicii corpului, picioarelor si bratelor.Practic creierul face tot.
Uneori reusim sa fim uimiti de miscarile naturale si imposibile ale unor atleti unici, dar intr-un final nu e nimic neobisnuit, totul tine de unicitatea unui individ care completeaza o abilitate inascuta cu multa munca si pasiune, iesind in final un exercitiu perfect imposibil de realizat! 

26 noiembrie, 2012

INCANTATIE

Motto propriu, insusit si asumat: nu exista cuvinte magice, care sa influenteze negativ sau pozitiv o stare de fapt!

Teama este o reactie a psihicului nostru mult incercat.Atunci cand ceva nu ne merge bine, incercam sa ne echilibram, intr-un fel atipic educatiei primite anterior, pur si simplu dam vina pe farmece, vrajitorii sau alte energii negative voit introduse in spatiul nostru in care convetuim zi de zi.Atat timp cat are o finalitate pozitiva, prea multe semne de intrebare nu ne-am pune, daca gandul nu ne-ar duce la situatia ipotetica, in care, a doua oara, s-ar putea sa numai tina smecheria si sa ajungem intr-un punct mort, acolo de unde am plecat initial.
Orice lucru poate fi explicat pe lumea noastra intr-o logica ordonata, aranjata, urmare a informatiilor dobandite in timp si a zestrei genetice care isi pune pecetea pe actiunile noastre viitoare.Chiar si in in lipsa lor, putem merge pe intuitie, fler, cautand doua surse si aranjand ca intr-un puzzle, solutia la problema propusa.
Chiar si cand realul pare ireal, putem face o mica pauza si mergem inainte ca si cand nimic nu s-ar fi intimplat.Nimic nu este mai frumos in lumea asta, decat sa vezi totul in roz, indiferent de detaliile ascunse ale realitatii care uneori ne pune la mare incercare.

25 noiembrie, 2012

PRESENTIMENT

Motto propriu, insusit si asumat: presentimentele reprezinta nesiguranta eului interior, referitor la un lucru care nu poate fi controlat!

In viata nu poti controla orice amanunt, lucru viitor ce urmeaza sa se produca.Nu am avea timpul necesar, energia si nici intuitia sa reusim acest lucru la perfectiune.
In acest caz, de ce ne mai pierdem vremea cu lucruri imposibil de realizat.Fiindca aceasta este starea naturala a firii noastre, intiparita in subconstientul a mii de generatii, care duc mereu cu ei zestrea genetica din arborele genealogic.
Cel mai mult pe lumea asta, urasc sa trag concluzii pripite bazate pe aparente, urasc monotonia, minciuna majora, urasc prostia si cei care se tem nejustificat de evenimente putin probabil sa se intimple, urasc prejudecatile, superstitiile, fobiile si tot ce ne ating la un moment dat direct sau indirect.
Timpul trece si cu cat invat mai mult, cu atat devin mai complicat si mai neinteles, de parca evolutia inseamna prostie si involutia inseamna crestere, probabil acest lucru se aplica pe Marte, nu pe Pamant!

24 noiembrie, 2012

SUBIECTE TABU

Motto propriu, insusit si asumat: unele subiecte oamenii evita de obicei sa le povesteasca!

TABÚ, tabuuri, s. n. Interdicție cu caracter religios, în anumite societăți primitive, aplicată la ceea ce este considerat sacru; interdicție rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută de teamă.
Nicio inmormantare nu seamana cu alta, din cauza in primul rand al datinilor si obiceiurilor diferite din zonele tarii in care se desfasoara actiunea.
Multi considera evenimentele gen moartea cuiva drag, a unei rude in speta, ceva intim, care se povesteste in familie, durerea si alinarea urmand sa ramana in cerc inchis.
Azi mi-am dat seama cat de importanta este familia extinsa in astfel de momente, unde de altfel reuseste sa adune toti membrii familiei, incepand de la rude de gradul 1 si 2, pana la nasi, cumetri etc.
O parte din arborele meu genealogic s-a inchis azi si din respect pentru ultima mea bunica, nu am sa povestesc prea multe despre acest subiect, fiindca in definitiv chiar si eu il consider un subiect tabu!
In fiecare moment al inchiderii unui arbore genealogic, moare si o bucatica din noi, dar viata merge mai departe si daca reflectiile interiorizate, se termina cu invatarea unor lucruri care conteaza cu adevarat in viata, cu ceva constructiv, atunci consideram ca suntem pe drumul cel bun si fiecare moment delicat din viata are rolul lui primordial, care nu apare decat in astfel de momente.

20 noiembrie, 2012

IRENOLOGIE

Motto propriu, insusit si asumat: pe cand un domeniu care sa se ocupe cu studierea masurilor pentru crestere natalitatii si cresterea nivelului de trai!

IRENOLOGÍE s. f. Domeniu al politologiei care se ocupă cu studierea măsurilor pentru menținerea păcii sau pentru restabilirea ei.
Irenologia mi se pare un domeniu la locul lui, la nivel planetar, avem nevoie de liniste, in orice conditii am trai la un moment dat.
Dar tinand cont de prioritatile pe termen lung, cand se va gandi cineva de sus, la un domeniu care sa se ocupe cu studierea masurilor pentru cresterea natalitatii si cresterea nivelului de trai, oarecum cele doua mi se par interdependente.
Timpul trece si mi se pare ca toata lumea se fereste sa vorbeasca deschis ca traim de pe o zi pe alta, intr-o incertitudine sigura si intr-o intuitie a viitorului putin probabila, in aceste conditii este greu sa ei decizii in necunostinta de cauza.Este adevarat, ca putem risca, dar fiecare o face in dreptul lui, cu riscurile de rigoare.
Mai nou, de curand, a aparut o noua disciplina si anume, evaluarea riscului, mi-ar placea ca un politician sa expuna detaliat, riscurile la care se expun in urmatorii 20 de ani un cuplu, abia casatorit, ar fi interesant de aflat, fiindca fiecare om are o perceptie proprie, care vine din educatie, patura sociala si nu in ultimul rand, visele pe termen lung, optimiste, realiste sau pesimiste!

19 noiembrie, 2012

INADVERTENTA

Motto propriu, insusit si asumat: la varsta mea, greselile apar doar datorita neatentiei!

Atunci cand ceva nu se potriveste, mi se pare ca ma uit la alt film.Inadvertenta este iertata, sa gresesti prima oara in viata e acceptabil, sa faci de doua ori aceeasi greseala mi se pare prostie.
Nu suntem perfecti, imitam pe toata lumea, in mirajul nostru de a cuceri lumea cu farmecul nostru care deriva din educatia construita in timp si de valoarea celor de langa noi, ca sa putem sa ne depasim conditia, orice ar insemna in acest moment acest lucru.
Ca sa fim buni, daruim timp, sentimente, sfaturi intr-un mod altruist si nu de complezenta si incercam sa retusam o parte din energia directionata, astfel incat amprenta creata sa fie una ideala.
Compun texte din placere, creez simboluri, coduri, substraturi deoarece fiecare zi imi induce alta partitura, pe care o intepretez intr-un mod inedit, dar original, departe de privirile indiscrete ale curiosilor.

18 noiembrie, 2012

TEORIA CAMPURILOR UNIFICATE

Motto propriu, insusit si asumat: majoritatea teoriilor pana sa fie aplicate, sunt simple speculatii, teorii sau iluzii!

Dupa ce a descoperit teoria relativitatii, Albert Einstei a incercat sa descopere o Teorie a Totului care sa uneasca cele patru forte majore.Prin ea Einstein considera ca ar fi putut explica intregul univers, aceasta este teoria campurilor unificate.
Dupa moartea lui si alti fizicieni au continuat cercetarile lui si au ajuns la Teoria Corzilor sau String Theory, care spune ca particulele elementare sunt alcatuite din corzi aflate sub excitatie. Corzile trebuie sa fie intinse sub tensiune, pentru a deveni excitate, dar aceste corzi nu sunt prinse de un suport, ele plutesc in spatiu-timp.
Nu o sa insist foarte mult asupra datelor tehnice, care nu ne spun mare lucru.Ei incearca de fapt cu aceasta teorie sa afle cum s-a nascut universul si daca este posibila calatoria in trecut si in viitor.
Daca fac un mic exercitiu de imaginatie, consider ca daca ar fi posibila calatoria in viitor sau  in trecut, orice modificare a unui eveniment independent, ar presupune, dezvoltarea actiunii in dimensiuni paralele, ceea ce nu ar afecta prezentul din aceasta dimensiune.

17 noiembrie, 2012

SOMNUL DE FRUMUSETE

Motto propriu, insusit si asumat: somnul de frumusete e doar un mit!

Se spune ca somnul de dupa-amiaza e somnul de frumusete.Obisnuiam sa am acest tabiet, ca sa nu ii spun obicei si cand te gandesti ca 30-45 de minute, nu poate fi un somn odihnitor.Somnul de frumusete, e doar un mit si nu ajuta cu nimic organismul in functionarea lui, ci poate fi chiar daunator, deoarece asa cum iti obinuiesti organismul, asa il ai.Somnul de frumusete iti ia din vitalitate, numai dormi bine seara, fiindca dormim mai tarziu si nu mai prindem cele 8 ore de somn, care chiar sunt indicate, pentru recuperarea celulara.
Atunci cand ne simtim obositi, somnul de dupa-amiaza nu este cel mai indicat remediu, ci mai degraba schimbarea stilului de viata, incepand de la satisfacerea micilor placeri, pana la urmarirea unei diete din legume si fructe care sa de-a energie organismului.
Toata viata invatam si doar timpul, ne face sa fim mai siguri pe noi si actiunile noastre viitoare.

16 noiembrie, 2012

PUNCTE TARI VERSUS PUNCTE SLABE

Motto propriu, insusit si asumat: indiferit de domeniul studiat, e ceva vital sa iti cunosti limitele!

Prea mult optimism strica, prea mult pesimism te face nefericit.Sa fii realist in tot ceea ce faci, indiferent ca te referi la domeniul personal, profesional sau te referi la propriul organism, trebuie sa iti cunosti limitele, punctele tari si punctele slabe si sa actionezi in consecinta.
Punctele tari de obicei, bine subliniate, mascheaza, limiteaza punctele slabe, asta si in functie de priceperea celui care jongleaza cu ele, in perspectiva indeplinirea unei actiuni prestabilite anterior.
Atunci cand nu stapanesti un domeniu la perfectie, astfel incat sa traiesti din asta, trebuie sa te specializezi in cat mai multe job-uri astfel incat sa devii oarecum cu potential pentru piata muncii.
Am citit multe articole, dar cele mai multe au substrat teoretic, practic sa aplici teoria intr-un mediu cotidian cu o dinamica ritmica, e aproape imposibil de indeplinit.
Increderea in fortele proprii, speranta, sansa sunt variabile deloc de neglijat si daca mai adaugam flerul, relatiile, munca depusa, ne apropriem de un ideal, o persoana multifunctionala cu parametri optimi, fiindca ca si oameni asta incepem sa devenim!

15 noiembrie, 2012

IMAGINEA PERFECTA

Motto propriu, insusit si asumat: cand ne uitam in oglinda, intotdeauna cautam imperfectiunile datorate varstei, sanatatii sau genei!

Pentru mine imaginea perfecta, este conturata astfel incat sa produca in acelasi timp, sentimente de bucurie, tristete, uimire, mister.Atasez mai jos o poza reprezentativa in acest sens:


Daca ne uitam la poza de mai sus, nu ne putem da seama daca poza este a unei fotografii sau a unei picturi, in consecinta putem deduce ca este o poza perfecta, data insasi prin imaginea per ansamblu.
Imaginea perfecta pentru mine, exista intr-un anumit context, o perioada limitata de timp si reprezinta cumulul de factori care se sincronizeaza odata in viata, pentru a reda o imagine perfecta, cu care nu ne mai intilnim alta data.

14 noiembrie, 2012

HIBERNAREA

Motto propriu, insusit si asumat: viata latenta a animalelor, naste multe similitudini cu specia umana!

Din cultura generala proprie si avizata stiu ca ursii in general hiberneaza iarna intre 4 si 6 luni, timp in care doar dorm si atat.
Daca ne imaginam o paralela si sexul frumos, iarna au tendinta de a sta mai mult prin casa, fenomen care putem sa il asociem oarecum cu hibernarea.
Iarna e un anotimp pe care persoanele trecute de 30 de ani, nu prea il plac.In afara de fulgii de nea, de craciun si revelion, nu putem sa distingem motive clare, pentru care ne dorim venirea iernii cu orice pret.
Daca toamna numaram bobocii, primavara numaram martisoarele si vara mergem la plaja, fiindca nu prea putem dormi, iarna nu facem nimic sau aproape nimic, pare un anotimp mai degraba pentru odihna si meditatie.

13 noiembrie, 2012

VINEREA NEAGRA

Motto propriu, insusit si asumat: tot imprumutam concepte de la americani, pana cand o sa ne confundam cu ei!

Black friday este un concept imprumutat de la americani si aduce reduceri spectaculoase.Reduceri au mai fost, dar nu in acest mod surprinzator!Deci, ce sa inteleg eu de aici.Nimic nu e gratis in lumea aceasta, ce se ascunde in spatele acestor misterioase reduceri?
Am auzit de vineri 13, de noaptea devoratorilor de publicitate si cred in ele, dar in vinerea neagra, momentan am suspiciuni.Eu cred ca undeva, exista un mic artificiu, care are menirea sa ne pacaleasca.Intuiesc ca in spatele acestor reduceri, marii producatori incearca sa scape de seriile mai vechi, prin una, doua oferte foarte bune, pun si multe alte oferte care are menirea sa ne distraga atentia prin marja reducerii aferente produsului cumparat.
Marii producatori au divizii de marketing care ii ghideaza la cel mai inalt nivel, pana una, alta, nimic nu e gratis in aceasta lume, ci doar se ofera o iluzie a imposibilului, intr-un spatiu virtual de cumparaturi.

12 noiembrie, 2012

ISPITA

Motto propriu, insusit si asumat: la un moment dat in viata toti suntem ispititi, dar in final urmam calea cea buna!

Cum ar arata o ispita in imaginatia mea, fara prejudecati, complexe, superstitii, exact ca in imaginea de mai jos:


In imagine apar doua ispite diferite, dar in contextul dat, sunt opuse ca si mesaj.
Raul in forma suprema, preamarit de cei fara lipsa de educatie si venerati de cei fara scop in viata, prind radacini darorita celor slabi de fire si care sunt surprinsi in fiecare zi a vietii lor, de astfel de mesaje codate, bine adanc ancorate in subconstient.
Tentatia in forma abstracta, care prinde radacini datorita defectelor noastre care izvorasc din nesiguranta de care dam dovada intr-o perioada a intregii noastre vieti.
Si nu in ultimul rand, binele in forma absoluta, vine sa redea un echilibru intre rau si tentatie!
Consider ca toti avem exact ne dorim si ne imaginam, atunci cand ne merge prost dam vina pe rau, pe cei care ne doresc raul, pe supranatural, uitand ca e doar vina noastra!

11 noiembrie, 2012

TOAMNA VERSUS IARNA

Motto propriu, insusit si asumat: la granita intre toamna si iarna, nimic nou sub soare!

Toamna e pe sfarsite.Frunzele care tot cad, numai au aspectul rosiatic mult discutat in carti, poezii.Alt mileniu, alte timpuri, acum toamna mi se pare foarte scurta si iarna foarte lunga si aspra, ca si cand mii de ani au facut ca schimbarea climatica sa parcurga un ciclu normal de incalzire globala.
Timpul pare sa aiba alt reper, totul e intr-o continua schimbare si incercam sa ne adaptam unor tehnologii care se schimba de la zi la zi.
Ca sa ne putem adapta in medii oarecum dificile, trebuie sa ne reintoarcem la tehnicile din natura, profilul cameleonic, poate fi cel mai usor de aplicat si cu rezultate pe masura.
In rest, nimic nou sub soare, mai trece un an, mai vine o iarna friguroasa, alte ganduri, alte vise, ca si cum nu ar exista lumi paralele care ne distraga atentia de la ce urmeaza sa vina!

10 noiembrie, 2012

DOI ANI DE BLOG

Motto propriu, insusit si asumat: evolutia spirituala a unei persoane intr-un spatiu virtual finit,este partial reala!

Dupa doi ani de compus articole gen sinteze, compendii, editoriale, realizez ca am crescut impreuna cu proiectul meu de suflet.Anii trec, las ceva in urma, in primul rand pentru mine, fiindca sunt perioade care trec peste noi si mare lucru, nu ne mai amintim la un moment dat.
Am invatat cuvinte noi, am invatat sa imi dezvolt imaginatia peste praguri la care nu visam sa ajung, am invatat sa fiu mai cumpatat, sa am rabdare cu mine in primul rand si am mai invatat ca fara munca si daca nu incerci mereu ceva nou, nimic bun nu se intimpla.Orice iti propui, se rezolva atat timp cat si efortul tau e substantial.
Nu stiu ce voi face cu blogul in viitor, poate o sa urmez aceeasi linie, poate o sa imi aleg domeniul meu profesional, poate voi incerca ceva nou, pana la urma, in asta consta farmecul vietii, in improvizatie, fler si viziune!

09 noiembrie, 2012

NOTA DISCORDANTA

Motto propriu, insusit si asumat: nici o zi nu seamana cu alta!

Unghiul din care privesc oamenii problemele de zi cu zi, sunt diferite, deoarece fiecare urmareste ca la sfarsitul unei zile, contributia la bunastarea sufleteasca sa fie maxima si astfel totul pare alambicat.
Problema noastra cea mai stringenta, este ca nu intelegem de ce nu suntem toti pe acceasi lungime de unda?E foarte simplu de raspuns, fiecare avem asteptari, vise de indeplinit, cariera profesionala, cariera personala, parinti si acest amalgam de necunoscute in care ne distribuim diferit atentia, ne face ca noi oamenii sa fim total diferiti.
Nota discordanta, fac cei care se bazeaza pe aparente, judeca totul prin prisma unei imagini deformate a realitatii, datorate unor informatii incipiente incomplete.Urasc sa fiu superficial, prefer sa fiu maleabil, mereu in asteptare, atunci cand judec oamenii si incerc din rasputeri sa cred ca in sufletul fiecarui om, exista bunatate si orice dezacord sau rautate indirecta este doar o reactie de moment, urmare a frustarii adunate la un moment dat in interiorul lui agitat si zbuciumat!

08 noiembrie, 2012

SFANTUL MIHAIL SI GAVRILA

Motto propriu, insusit si asumat: toti avem rude sau prieteni care isi serbeaza onomastica, dar nu ne ducem la toti!

Stau si ma intreb care sunt cel mai asteptate zile din an, pe care le astept cu nerabdare si cu o imensa bucurie in suflet:
  • ziua de nastere;
  • ziua onomastica;
  • craciunul;
  • pastele;
  • revelionul;
  • zilele de nastere si de onomastica ale rudelor de gradul intai;
Daca nu ar fi existat aceste zile, probabil ar fi fost inventate altele, asa cum sunt ziua nationala a Romaniei, weekendul, etc.
Azi a fost onomastica tatalui meu.Timpul petrecut nu are pret, el exista undeva si ramane acolo.
Timpul trece si ne dam seama, in clipe de liniste interioara si exterioara, care sunt de fapt prioritatile in viata si care sunt lucrurile care conteaza de fapt si care iti dau forta si energie, sa mergi cu bucurie spre viitor, ca si cum el ar fi deja acolo prezent!

07 noiembrie, 2012

BELVITA START

Motto propriu, insusit si asumat: Cheia unei mai bune stari de sanatate consta in aflarea diferentei dintre nutrientii sanatosi si cei nesanatosi.

Toata viata invatam, indiferent de informatia acumulata.
Biscuitii BelVita Start asigura carbohidratii unui inceput de zi de munca intensa, deoarece eliberarea carbohidratilor se realizeaza in decursul a patru ore.
Ce contin acesti biscuiti: cereale integrale, surse de vitamine B1,B2,B3,B6 si fibre.
Mai contin ei in cantitate neglijabila corector de aciditate si emulsificator, dar in conditiile unei intepretari corecte, poate fi consumat, riscurile fiind minime, in ceea ce priveste substantele cancerigene.
Practic biscuitii inlocuiesc, nevoia de dulciuri, ciocolata, prajituri.
Am eu o vorba care imi place la nebunie, nimic la voia intimplarii, dar si chiar in conditiile unui acces de andrenalina, totul corectat si relationat probabilistic, atunci cand e consumat!

06 noiembrie, 2012

PUNCT SI DE LA CAPAT

Motto propriu, insusit si asumat: intotdeauna alegerea unei reper de plecare, e cel mai dificil lucru de realizat!

In curand se vor implini doi ani de blog, cu realizari acceptabile, in acceptiunea proprie, vizionara si pragmatica.Inca stau in dubii, daca sa imi aleg doar un domeniu sau sa continui ca si pana acum.
Mai am timp sa aleg, astept o inspiratie, un semn divin, ceva care sa ma faca sa ma hotarasc.Idei am, sunt dispus sa investesc in continuare timp, sentimente in ceva in care cred si in care imi regasesc linistea interioara.Indiferent ca e un hobby sau un jurnal virtual la dispozitia tuturor celor care il citesc, consider ca e ceva care imi apartine in totalitate si fata de care ma simt legat.
Anii trec ireversibil si incercam sa lasam ceva in urma, ceva constructiv, indiferent de valoarea textelor, ele exista si in timp isi vor pune pecetea, ca o semnatura electronica, imposibil de falsificat!
Amprenta literara unica si speciala, reflecta o imaginatie la cel mai inalt nivel, cu substraturi si referinte codate, putin interpretabile, dar atat de consistente celui care reuseste sa perceapa nivelul de substanta adiacenta celor de pe internet.

05 noiembrie, 2012

SHOWMAN

Motto propriu, insusit si asumat: un showman intotdeauna capteaza atentia, aidoma unui bufon.

Showmanul este un artist care reuseste sa realizeze un spectacol de unul singur.Valoarea lui este una care nu poate fi pusa la indoiala, dar intrebarea este daca el poate fi asemanat cu mascaricii care intretineau atmosfera la curtile regale.In definitiv si unul si altul, au drept scop in realizarea spectacolului, bunastarea fizica, psihica si materiala.
Cand eram mic eram un showman, aveam foarte multa energie si multe de aratat.Credeam ca pot munta muntii si ca toata lumea incape intr-un pumn mic de-al meu.Timpul mi-a aratat, ca viata iti poate rezerva surprize si destinul isi urmeaza calea, indiferent de context.
Poate ca acum sunt mai ponderat si mai realist, dar imi dau totusi seama, ca orice lucru la care aspiri, se face cu entuziasm, cu optimism si cu multa joaca de copii, in definitiv, ca sa atingi o treapta superioara inseamna sa echilibrezi munca cu distractia si intr-un sfarsit totul vine de la sine!


04 noiembrie, 2012

GENERATIA CU CHEIA LA GAT

Motto propriu, insusit si asumat: fiecare perioada de 10 de ani a unei generatii, isi petrece timpul liber diferit!

As putea considera ca eu sunt generatia 1980-1990, atunci cand copil fiind, parintii erau la serviciu si eu la joaca cu cheia la gat.Jocurile specifice acelei perioade, pe care nu le mai regasesc de foarte mult timp si anume:
  • de-a v-ati ascunselea;
  • jocul de oina;
  • jocul de fotbal;
  • ce face unu face toti;
  • jocul cu cutiile;
  • jocul cu cartoanele de la chibrituri;
  • jocul cu petardele si cu pocnitorile;
  • jocul cu prastiile;
Sincer, nu le mai tin minte pe toate, ce e drept, nu ma plictiseam si sa ies afara era o placere, era si greu sa stai in casa, cand auzeai mereu galagie de copii.
Nu sunt melancolic, nu doresc sa raman in trecut, doar fiindca a fost o perioada fara griji, cu multa veselie si zburdalnicie, dar aceasta e realitatea.
Fiecare generatie, are frumusetea ei, asta nu inseamna ca trebuie sa judecam generatiile actuale, prin prisma unei realitati care nu poate fi decat subiectiva.



03 noiembrie, 2012

PROFETIILE MAYASE

Motto propriu, insusit si asumat: lipsa educatiei ne face sa tot vorbim de sfarsitul lumii!

Profetiile mayase vorbesc de sfarsitul lumii in 21.12.2012.
Acum apare in lumina reflectoarelor un calugar tibetan porelict Oracolul din Shambala care prevesteste ''intunericul galactic'' si zona galactica de ''energie zero'', in acest caz, nu va mai exista energie electrica si comunicatii, vor fi trei luni de intuneric, insotit de tunete, fulgere si cutremure.
Se spune ca la aceasta data planetele se alinieaza si pot aparea perturbatii de ordin major, in functionarea planetelor adiacente.
Au mai fost profetii pana acum, care nu s-au adeverit si chiar daca prin absurd ar fi adevarat, oricum nu putem controla un proces ireversibil si nici nu putem sa ne antrenam pentru a supravetui in conditii atipice vietii, fiindca nu suntem pregatiti emotional pentru asa ceva.
Timpul trece si ne ocupam cu lucruri marunte, fiindca asa am fost educati!

02 noiembrie, 2012

LINII SI STATII ELECTRICE INDRUMATOR

Motto propriu, insusit si asumat: tehnologia avanseaza repede, dar mai trebuie si bani sa o aplici!

Cea mai completa carte de instalatii de distributie a energiei electrice este ''Linii si Statii electrice Indrumator - N. Badulescu.Desi e editata in anul 1967 si de atunci au trecut 45 de ani, cartea este de actualitate datorita unui context nefericit si anume:
  • nu s-au mai facut investitii si modernizari, decat intr-un procent de 10%, fiindca nu au existat bani suficienti pentru asa ceva;
  • principiul de functionare ramane acelasi desi echipamentul este de fabricatie recenta;
Stau si ma gandesc ce predau profesorii la universitatile de electroenergetica, in conditiile in care echipamentele din instalatiile electrice sunt vechi in procent de 90%.Daca iesim in orice tara europeana, statiile electrice sunt automatizate neavand personal de intretinere, dar nu e si cazul nostru.
Pe masura ce trece timpul imi dau seama ca intre teorie si practica e o mica-mare diferenta, sa percepi lucruri pe care nu le traiesti, e imposibil de intuit.
Dar viata merge inainte, fiecare inchidem ochii pe domeniul pe care activam, ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic, fiindca minciuna prin omisiune, e sport national in Romania, incepand de la politiceni si terminand cu cei care ne conduc tara!

01 noiembrie, 2012

PROFIL CAMELEONIC LA PURTATOR

Motto propriu, insusit si asumat: profilul meu cameleonic tine doar de eul interior!

Niciodata nu e prea tarziu sa te autoeduci, intr-ul stil propriu, pe care sa ti-l asumi in caz de esec.Nu poti substitui 10 ani de educatie primita de la parinti, la un nivel acceptabil si sa iti doresti sa excelezi pe acest domeniu, in care baza de la care pornesti este primordiala.
Autodidact fiind, am inceput in timp, sa imi construiesc un profil cameleonic imanent, care
incearca sa se adapteze la un profil propriu, in continua schimbare, evolutie si determinare, departe de modelele de succes care apar in media si iti induc in subconstient profilul perfect pe care sa il urmaresti sa il atingi.Nimic nu este imposibil, atat timp, cat crezi in sansa ta, ai o doza de optimism incurabil si incerci imposibilul,trecand peste prejudecati, probabilitati de reusita si incerci sa obtii un nivel de cultura generala optim, care iti permite in final sa alegi calea corecta spre cizelarea eului interior.

RUTINA FERICIRII

 Atitudinea si alegerea rutinei din prezent, construiesc omul de maine. Inflorirea tarzie va conduce spre longevitate. Acceptarea si inteleg...