29 iulie, 2017

POEZIE - MASCA DE CARTON


Ninge şi mă topesc odată cu fulgii de nea.

Totul pare nefiresc de comun

cănd sufletul meu plin de cicatrici,

de păcate ale tinereţii zburdalnice

freamătă-n negura timpurilor reci.

Am murit sau sufletu mi-e pustiu?

Chipul meu diform este oglinda

acţiunilor mele stinghere

amputate într-o lume plină de egoism,

care mi-au cimentat masca de carton.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu