Motto propriu, insusit si asumat: daca stau prea mult timp pe loc, simt ca trece timpul pe langa mine!
Asa cum avem mobila veche acasa si uneori o remodelam, adica ii schimbam putin aspectul, o pastelam putin si iese in final un produs in ton cu cerintele actuale ale pietii.De ce nu am putea face acest lucru cu felul nostru de a fi, de a actiona in consecinta sub actiunea stimulilor exteriori.
Sa ne imaginam ca ne propunem ca incepand de azi, sa fim optimisti, sa fim pozitivi, sa avem incredere in fortele proprii, sa avem solutie la orice problema, sa fim originali, flexibili, echilibrati si de ce nu spirituali.
Nimic nu e imposibil, cand iti doresti un lucru cu adevarat.Indiferent de piedici, de ce spun cei de langa tine, de ce cred astrele, de destinul tau, tu mergi inainte si rezolvi tot, ca si cum ani de-a randul ai asteptat sa ajungi in acest punct de inceput care iti poate schimba viitorul.
Poate ca cele de mai sus par scoase dintr-o viitoare carte ca si prefata, dar nu e asa, e prezentul in carne si oase, care ne duce intr-o lume a imposibilului posibil, datorita vointei noastre de a ne concentra pe ceva punctual la un moment dat, intr-un context mai putin potrivit.
Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu si voia lui e implinita prin oameni! Lucreaza ca interiorul tau sa fie curat si linistit si se va reflecta infinit in exterior!
28 februarie, 2013
27 februarie, 2013
CUPIDITATE
Motto propriu, insusit si asumat: intr-o lumina dinamica, ne dorim mereu sa ajungem tot mai sus!
Cupiditate e un termen mai putin folosit, sinonim cu lacomia, exprima o stare de fapt a lumii in mileniul care l-am inceput, nu de foarte mult timp.
Deunazi citeam si cu tristete recunosteam, ce riscam sa devenim.Mancam tot mai mult, bem tot mai mult, incercam sa ne distram la infinit si la urma cand tragem linia, avem multe regrete.
Vrem totul si daca se poate inca de la inceput.La inceput dorim doar sa fim fericiti si ne alegem consoarta cu care sa traim o viata intreaga si incepem experienta vietii noastre.La inceput ne dorim doar un apartament si pentru asta suntem in stare sa trecem mari si tari, dupa ce ne-am indeplinit visul, dorim o masina ultimul tip straina, trecem si de acest hop, apoi dorim 2 copii, nici asta nu e de ajuns, ne distram la mare, la munte, apoi ne dam seama ca e mai bine sa calatorim in alte tari.
Trece un timp si apoi, ne dam seama ca ne mai trebuie o amanta, ce nevoie mai avem de nevasta si impartirea averii ar fi un pas bun.
Nu ma incadrez in acest tipar, dar imi dau seama, ca media fara sa vrea ne inoculeaza, ca toti putem avea tot ce ne dorim, nu ne spune insa, ca pentru ati atinge scopul nu e indicat sa calci peste cadavre!

26 februarie, 2013
KARMA
Motto propriu, insusit si asumat: nu sunt multumit de actiunile mele din trecut, fiindca sunt un perfectionist, dar niciodata nu e prea tarziu sa rectifici lucruri prost incepute!
KÁRMA s. f. (În sistemul filozofic brahmanic) Noțiune care desemnează o lege universală în virtutea căreia soarta oamenilor ar fi determinată de acțiunile lor din încarnările anterioare.
Toata viata invatam, uneori ne comportam ca niste copii, fiindca chiar suntem copii si uneori ne purtam ca niste adolescenti, fiindca nu am simtit ca ne-am distrat suficient pe vremea cand eram doar copii.
Azi am mai invatat o lectie, atunci cand dezamagesti pe cineva, la un moment dat, o sa te astepte la cotitura si cumva o energie negativa o sa o indrepte impotriva ta.
Nu stiu daca e vina karmei din trecut, ca nu m-am nascut intelept, ca m-am maturizat mai tarziu, ca am inteles mai greu cursul vietii, dar acum incerc pe cat posibil la jumatatea vietii sa ma comport intr-un mod cat mai natural, departe de ispite si de posibilitati de exteriorizare intr-un mod mai putin fericit.
Viata cu bune si rele, are un sens atat timp cat putem distinge lumina de intuneric si adevarul de fals.

25 februarie, 2013
IARNA VERSUS VARA
Motto propriu, insusit si asumat: iarna nu-i ca vara!
Nu-mi place iarna, dar imi place vara, atat timp cat primavara si toamna sunt doar cu numele, iar vara tine vreo 8 luni, norocul meu pot spune.Dar de unde provin diferentele, o sa incerc sa le expun in continuare:

- suport mult mai bine caldura, decat frigul;
- nu imi place cand se topeste zapada, imi place cand totul e uscat;
- imi place muntele, vara e ideal sa faci drumetii;
- iarna depinzi de prognoza meteo, care nu e niciodata aproape de realitate, vara conteaza mai putin;
- vara ziua e mai lunga decat iarna;
- mancarea sanatoasa apare vara, iarna mancam mai mult mancare conservata;
24 februarie, 2013
METODA SUPAPELOR
Motto propriu, insusit si asumat: metodele revolutionare dintr-un anumit domeniu, merita incercate si in alte domenii!
Mai demult am vizionat o emisiune despre casa viitorului, o casa ecologica in care reglarea temperaturii si umiditatii in interior se realiza automat prin deschiderea si inchiderea unor supape aflate pe acoperis, care era in acelasi timp si tavanul camerei.O sa incercam azi, sa extindem aceasta metoda, in cu totul alta parte si anume aici ma refer, la organismul uman.
Ca sa reglezi ceva, ai nevoie intotdeauna sa stii principiul de functionare.Fiecare persoana are niste laturi psihice, fizice si emotionale care interationeaza si se intrepatrund la un moment dat, formand astfel un tot unitar.Atunci cand apar dezechilibre, ar trebui sa venim cu ceva ajutator si ma gandesc ca am putea incepe cu metoda supapelor.
Fiecare din noi, excelem pe cel putin doua domenii ale inteligentei multiple, in acez caz, ele ar fi supapele care ar trebui sa ofere reglajul organismului uman.
Pentru mine este evident ca fiecare organism functioneaza diferit, fiecare avem puncte slabe si ma gandesc aici la cele genetice, si puncte forte, cele pe care le dobandim in timpul vietii.
In acest caz, metoda ar trebui una personalizata pentru fiecare persoana in parte.
Metoda este explicata la un nivel foarte abstract, dar eu consider ca e un bun inceput, de la care se poate pleca pe viitor!

22 februarie, 2013
PROCES DE AUTOTRANSFORMARE
Motto propriu, insusit si asumat: gandesc pozitiv in prezent, ca sa imi fie bine pe viitor!
Fiecare eveniment important si de retinut din viata noastra, are un inceput.Viata mi-a demonstrat ca prezentul e cel mai important.Gandesc pozitiv in prezent, sunt optimist si nu imi este frica de viitor, deoarece viitorul este o prelungire a prezentului.
Niciodata nu este tarziu sa incepi o noua etapa in viata, in care totul pare minunat si capata o conotatie ideala, in orice mediu am percepe prezentul.Gandurile negative, nu exista in mintea mea, fiindca nu au loc, totul este ocupat si directionat inspre bine.
Dar, orice minune tine trei zile, eu consider ca acesta e un mit si nimic nu ma poate impiedica sa vad doar lumina, cand altii vad intuneric.Ca sa pot ajunge la lumina, nu o sa imi incalc principiile de viata, care merg pe o nota optimista, in care faci doar bine, ca sa poti primi inapoi inzecit.
E doar o teorie, dar deja incep sa cred in ea si deja simt efectele benefice, fiindca azi e prezent, peste o secunda, in viitor, gandul isi reia nota optimista!

21 februarie, 2013
MISTIFICARE
Motto propriu, insusit si asumat: uneori suntem in cautarea lucrurilor care sfideaza logica, doar pentru a gasi alte raspunsuri!
Multi doresc sa aiba, o mica sclipire,
Un secret nespus, sa se arate in vis,
Dar nimic nu pare, sa-i schimbe destinul,
Celui care latra, ridicol de trist.
Jocuri de cuvinte, le compun in taina,
Simt ca peste vremuri, eu o sa cladesc,
Un soclu de ceara, o statuie goala,
A unui vrednic pasa, mereu neinteles.
Amagit de timp, ispitit de soarta,
Eu imi car destinul, pana la infinit,
Ocolesc cararea, ametesc strigoiul,
Care ma-nfrunta inca, pe drumurile vechi.
Sunt dator cu o moarte, in aceasta lume,
Indiferent de vreme, nu vreau sa ma schimb,
Nu-mi place cenzura, nu doresc prin texte,
Sa amagesc un public, care ma adopta in veci.
Uneori suntem vizionari si intuim viitorul la adevarata lui valoare, incercam sa tinem piept fricii noastre fata de evenimentele pe care nu le putem controla si optimisti ne indreptam spre o lume pasnica si logica!

20 februarie, 2013
CONDITII ATIPICE
Motto propriu, insusit si asumat: caracterul unei persoane se dezvaluie cel mai bine pe timp de razboi, niciodata pe timp de pace!
Atunci cand toate lucrurile ne merg bine, suntem veseli, binevoitori, calmi, intelegatori, ca si cum am da senzatia ca nu ne-am putea schimba niciodata.Cele mai importante lucruri in viata sunt familia, sanatatea, job-ul si hobby-ul, daca le ai pe toate, nu e nicio supriza ca ai un caracter aparte, special, esti bine vazut si toate lucrurile propuse se rezolva practic de la sine.
Dar ce se intimpla, cand in viata noastra, apare acea probabilitate sa fie si lucruri mai putin placute, cum reactionam noi atunci.Pentru inceput o sa dau curs la doua cazuri particulare la care sa reflectati:
Eu consider, ca la unele intrebari nu avem raspunsuri si nu avem cum sa stim cum reactionam, parerea mea, ca e bine sa nu aflam niciodata, fiindca realitatea ar fi foarte cruda.Totul in viata se compenseaza la un moment, atat timp cat iti dai seama unde incepe linia de demarcatie intre bile albe si cele negre!

- o ruda apropiata va roaga sa donati un rinichi, sau un sfert din ficatul dvs;
- mergeti cu masina si cineva intra pe sensul dvs de mers, aveti 3 secunde la dispozitie sa luati o decizie, ori iesiti in decor, ori trageti cat mai mult pe dreapta stiind ca impactul intre cele doua masini e iminent;
- divortati si va dati seama ca toti prietenii dvs sunt impreuna si fericiti;
- va pierdeti job-ul si timp de 2 ani nu gasiti nimic, dar dvs sunteti singurul ghinionist dintre prietenii apropiati;
- tocmai ati aflat ca aveti o boala cronica, caz in care viitorul nu e roz si sunteti in imposibilitatea sa va mai ajutati familia;
Eu consider, ca la unele intrebari nu avem raspunsuri si nu avem cum sa stim cum reactionam, parerea mea, ca e bine sa nu aflam niciodata, fiindca realitatea ar fi foarte cruda.Totul in viata se compenseaza la un moment, atat timp cat iti dai seama unde incepe linia de demarcatie intre bile albe si cele negre!
19 februarie, 2013
VISUL CONSTIENT
Motto propriu, insusit si asumat: visul constient este imaginea care o percepi atunci cand visezi cu ochii deschisi!
Atunci cand visam cu ochii deschisi, ne detasam de viata reala si plecam intr-o alta lume, ca in exemplul urmator:
''Privesc inainte, observ o usa, ce se poate ascunde dupa acea usa, curiozitatea ma impinge sa petrec urmatoarele clipe intr-un univers creat artificial de mine, doar pentru mine, un loc unde spiritul se impleteste cu senzatia de control complet asupra lucrurilor, sub orice forma ar putea aparea ele si deschid incet usa...pasesc un mic prag si privirea se opri asupra unui drum, care se intersecteaza cu trei usi, prima usa reprezinta trecutul, in forma finisata cu bune si rele, a doua usa reprezinta prezentul inca in constructie, iar a treia usa reprezinta viitorul, in forma nefinisata.Trecutul il percep ca pe o emotie interioara care ma trage inapoi, viitorul ca pe un posibil text neprelucrat cu diverse optiuni de continuare, asa ca logic aleg usa ce reprezinta prezentul.
Deschid usa si o lume de vis ma asteapta in departare.Pare ceva care imi depaseste asteptarile, dar continui sa trec peste prejudecati, incerc sa gandesc pozitiv si sa ma bucur de prezent, atat cat reprezinta el ca vis, poate o clipa, poate o eternitate, pana cand, realitatea se intrepatrunde cu constiinta si spiritul renaste din cenusa.''
Uneori visam cu ochii deschisi, asta nu inseamna ca suntem slabi, poate insemna, ca suntem puternici si ca incercam sa incarcam bateriile intr-un mod neconventional, doar pentru ca gandim diferit, nu inseamna ca solutia noastra este una gresita!

18 februarie, 2013
ANTRENAMENT AUTOGEN
Motto propriu, insusit si asumat: ca sa inveti sa folosesti organismul la potentialul lui maxim, intai trebuie sa inveti principiul de functionare!
Sistemul nervos al fiecarui om este compus din cel somatic si cel vegetativ.Diferenta dintre cele doua, este ca cel somatic coordoneaza controlul voluntar la functii cum ar fi mersul si vorbitul, iar cel vegetativ coordoneaza functii care nu sunt supuse controlului voluntar, cum ar fi, bataile inimii, respiratia, digestia.
Sistemul nervos vegetativ poate fi influentat prin autosugestii si imagini.Antrenamentul vegetativ se bazeaza pe acest principiu, printr-o succesiune de sugestii si imagini, care au drept scop modificarea functionarii organismului in vederea inducerii unei stari de bine.
In timpul unei reactii de stres, sangele are tendinta de a se aduna in trunchi si cap.Prin antrenamentul autogen, se urmareste vasodilatatia periferica de la maini si picioare, pentru a reduce cantitatea de sange din trunchi si cap.
Antrenamentul autogen este util in reducerea anxietatii, a stresului, a irirtabilitatii si a oboselii.
Antrenamentul autogen foloseste puterea de sugestie a sinelui, in dorinta de a pacali organismul si ai reda energia, in perioadele cu fluctuatii semnificative.

17 februarie, 2013
EXTINCTIA
Motto propriu, insusit si asumat: orice planeta din sistemul solar are o durata de viata!
Orice eveniment care poate fi imaginat la un moment dat, are o probabilitate de reusita, atat timp cat ne desfasuram existenta intr-un univers haotic, pe care inca nu l-am masurat, descris in amanunt!
Extinctia prin definitie poate insemna disparitia vietii pe pamant, conform urmatoarelor scenarii:
Ne putem imagina disparitia vietii pe pamant ca un ciclu natural, pana la urma, pamantul dicteaza atunci cand numai are resurse sau este supraaglomerat, fiindca adevarul uneori e mai presus de intelegerea noastra, oricat ne-am stradui!

- implozia unei stele;
- ciocnirea cu un asteroid;
- razboi nuclear;
- schimbari climatice ireversibile;
Ne putem imagina disparitia vietii pe pamant ca un ciclu natural, pana la urma, pamantul dicteaza atunci cand numai are resurse sau este supraaglomerat, fiindca adevarul uneori e mai presus de intelegerea noastra, oricat ne-am stradui!
16 februarie, 2013
ROMANII AU TALENT - SEZONUL 3
Motto propriu, insusit si asumat: daca tot poporul ar avea un talent, cine s-ar mai uita la tv?
In fiecare nou sezon, imi zic ca nu mai are ce sa ma emotioneze....si totusi, mereu se intimpla acelasi lucru, sunt surprins in mod placut de persoane, care in aparenta nu dau senzatia de a avea un talent anume.Ieri m-a impresionat fata cu nanism si baiatul cu tatal care era in Afganistan, ei nu au cantat extraordinar, dar emotia lasata a fost una pe masura.Si tipul cu iluzionismul cu Cd,a fost foarte bun.
Mereu ma intreb daca am un talent cu care as putea participa si imi dau seama, ca nu excelez pe partea care se cauta aici.Niciodata in viata mea nu ar participa cu un numar, de care eu nu as fi sigur intr-un procentaj mare de reusita, fiindca in definitiv am alte lucruri mai bune de facut decat sa imi pierd timpul si sa fiu ridicol.
Cei care participa si impresioneaza, au norocul sa exceleze pe domeniul de divertisment, orice ar insemna asta si acest lucru le fac niste persoane speciale.

15 februarie, 2013
CAPACITATE PERCEPTIVA
Motto propriu, insusit si asumat: diferentele de perceptie sunt diferite, in acelasi mod in care inteleg mai multe persoane ce inseamna un fractal!
A alege sa fii original, inseamna sa gandesti diferit, sa uiti tot ce ai invatat si citit pana la acea ora si sa pornesti o calatorie fara inceput, unde fiecare pas aduce o noutate in spectru vizual atins.
Capacitate perceptiva pentru mine, inseamna orice text ce poate fi creat fara stimuli exteriori si care aduce o nota de noutate in mediul in care iti desfasori existenta.
Azi o sa incerc sa fac un prim pas, pentru ca in viitor sa urmeze alt nivel, alta provocare, alta noutate, departe de orice viziune posibil absorbita de initiator.
"Atunci cand sunt trist, gandurile mi se indreapta spre copilarie, o perioada demult uitata, dar care ne-a adus atatea satisfactii, dar azi spre suprinderea mea, un vis uitat imi aparu din subconstient, intr-o forma atat de cunoscuta, familiara, dar care nu e reala, care sa ma faca sa ma simt legat sufleteste, de un gest, de un sunet, de o culoare, care m-a urmarit in acest rastimp".

14 februarie, 2013
ZIUA INDRAGOSTITILOR
Motto propriu, insusit si asumat: 14 februarie e o zi speciala, la fiecare ii vine randul si in aceeasi ordine ii si trece!
Ziua indragostitilor prilej de sarbatoare si de ce nu, de reconfirmare a unui sentiment pur, venit din inima, din suflet, pentru partenera din acel an, fiindca in anul urmator, cine stie cui ii mai vine randul!
Fiecare din noi ne bucuram de aceasta zi, asa cum vine o vreme cand facem abstractie de ea, fiindca alte lucruri vin pe primul plan.
In decursul vietii distingem, intr-o ordine aproximativa urmatoarele lucruri:
Unele lucruri se fac fiecare la vremea lor si fiecare noua perioada de ani care ne defineste, ne ofera alte zile care pot fi speciale si de ce nu subliniate intr-un calendar care sa ne aduca bucuria atunci cand ne apropriem de data bifata!

- perioada 7-14 ani, in care apare iubirea platonica, o dragoste ideala dar nefructificata!
- perioada 15-25 de ani, iubirea adolescentina, o dragoste lipsita de experienta, dar cu sentimente care fac cute adanci;
- perioada 26-36 de ani, iubirea matura, sentimentele sunt perfect exprimate psihic, fizic si emotional;
Unele lucruri se fac fiecare la vremea lor si fiecare noua perioada de ani care ne defineste, ne ofera alte zile care pot fi speciale si de ce nu subliniate intr-un calendar care sa ne aduca bucuria atunci cand ne apropriem de data bifata!
13 februarie, 2013
SECRETUL LONGEVITATII LUI STEPHEN HAWKING
Motto propriu, insusit si asumat: 2% din persoanele de pe glob pot rezolva aproape orice problema, doar fiindca pot!
La 21 de ani, Stephen Hawking este diagnosticat cu o boala incurabila, din care mai poate trai ,maxim 5 ani.Au trecut de atunci 50 de ani.Boala este una progresiva si invalidanta, dar se pare ca nu si pentru actualul fizician englez.Ce trebuia sa se intimple in urmatorii 5 ani, s-a intimplat abia peste 50 de ani, abia in acest moment, fizicianul este intr-o stare precara nemaiputand sa miste aproape niciun muschi al corpului.Cum a reusit sa incetineasca boala, este misterul care voi incerca sa il dezvalui.Practic el si-a incetinit boala, eu cred ca pentru el a fost o provocare sa reuseasca acest lucru si a facut-o bine.Cum a reusit acest lucru, se pot face multe speculatii, cum ar fi:

·
Si-a
indreptat toata energia spre studiu, asigurandu-si un echilibru interior, care
sa-l tina departe de ispite;
·
A incercat
sa duca o viata normala, s-a casatorit a facut copii si a avut motivatia
necesara sa lupte impotriva imposibilului;
·
Creierul
este motorul organismului, a avut grija sa il tina la parametri optimi tot
timpul prin exercitii, presupun doar de el stiute;
Secretul longevitatii
lui Stephen Hawking a constat in provocarea vietii lui, ceea ce a condus la
determinare, motivare, echilibru;Determinarea a fost data de hobby, motivarea
de familie si echilibru a fost redat de furtuna de idei a geniilor.Unele
persoane pot reusi imposibilul, intr-un mod doar de ei stiut, doar pentru ca
noi nu putem percepe ca vitezele sunt diferite fata de volumul spatiului fata
de care te raportezi, nu inseamna ca altii nu pot percepe acest fenomen!12 februarie, 2013
VIATA DE DUPA MOARTE
Motto propriu, insusit si asumat: teoria abstracta care aspira la adevarul absolut e un non-sens!
Inainte sa scriu acest articol, m-am documentat si reiau
cateva ipoteze interesante pentru meditat, dupa parerea unora, dupa moarte se intimpla
urmatoarele posibile scenarii:
·
Nu se intimpla nimic si infinitul ne acapareaza
intr-un mod formal, dar realist;
·
Ajungem in rai sau iad, depinde de evolutia noastra in timp pe acest pamant;
·
Ne continuam existenta intr-un univers paralel,
sub forma de energie, cuantificata prin suflet;
Cele de mai sus sunt niste scenarii copilaresti, exact ca si
al meu, care il voi supune atentiei in continuare.Incerc sa gandesc optimist si
cred, ca fiecare nivel de existenta presupune, o alta forma de exprimare, dupa
urmatoarele precizari de mai sus, am putea constata urmatoarele etape de
parcurs:
·
Prima etapa, e cea trupeasca si se consuma aici
pe Pamant!
· A doua etapa, este a sufletului si se consuma in
univers printr-o amprenta energetica;
·
Ultima etapa, este cea a visului, fiecare ducand
dupa noi, bagajul de cunostinte care transforma universul existent in cel
propriu, construit dupa chipul si asemanarea noastra.
Imaginatia fara limite, e un concept demodat, pentru a putea
realiza ceva, in primul rand trebuie sa iti doresti, in al doilea rand sa fii
super motivat si in al treilea rand sa percepi lucrurile si evenimentele
intr-un mod diferit de cunostintele acumulate pana in prezent.11 februarie, 2013
EVOLUTIE AMBIGUA
Motto propriu, insusit si asumat: in general dorim sa ne dezvoltam treapta cu treapta, dar nu avem teoria dupa care sa ne orientam!
Sa ne imaginam ca suntem noaptea intr-o padure si dorim sa ajungem la destinatie cum putem, sansele noastre sunt aproximativ nule.Atunci cand dorim sa evoluam ca persoana, ne dam seama in timp, ca nu exista o teorie unanim acceptata, dupa care sa ne orientam in timp si spatiu.Cat de mult conteaza mostenirea genetica, educatia primita in primii 20 de ani, domeniile personalitatii, starea de sanatate, in evolutia noastra ca persoane pe acest pamant.Ce parametri pot influentati intr-un mod hotarator, astfel incat sa ne fie imposibil sa ajungem la liman.Cel mai mult ne influenteaza viata, dezechilibrele emotionale, care pot aparea sub forme diferite ca:

Fobiile;
·
Blocajele
energetice;
·
Trasaturile
negative ale personalitatii;
Atunci cand ne dorim un
lucru, uitam de fapt lucrul cel mai important si anume: exprimarea noastra in
timpul alocat pentru rezolvarea sarcinii, avem bioritmul reglat 100%, adica
avem parte de o sanatate la parametri maximi, fizic si pishic, emotional suntem
bine, suntem increzatori in fortele proprii?Problema care se pune este cat de
obiectivi suntem cu noi insine!Este de ajuns sa ne dorim ceva sau trebuie sa
fim realisti si prevazatori.Cine poate sa ne calculeze cel mai bine sansele de
reusita, cineva din exterior sau noi insine, asta e marea intrebare!
10 februarie, 2013
DORINTA
Motto propriu, insusit si asumat: atunci cand visam, in 99% din cazuri dorintele sunt irealizabile!
Tu esti un vis, o incantare,
Tu vii din ceruri sa ma ispitesti,
Astept sa treci, din nou sub soare,
Cu ale tale raze sa ma-ncalzesti.
Trece un an, ganduri ma-ncearca,
Ma simt pierdut, chiar parasit,
Simt ca e frig, chiar foarte rece,
In ceata densa, te ascunzi in nameti.
Trece si iarna, nimic nou sub soare,
Eu tot astept, sa ma vizitezi,
Ale tale ganduri simt ca ma-nfioara,
Eu cand am cosmaruri, tu imi spui povesti.
In prezent ma-ncearca, o ultima dorinta,
Inca sper din suflet ca tu sa ma astepti,
Sa treci cu vederea, mica ezitare,
Cand ma strangi in brate, eu simt ca ma pierzi!

09 februarie, 2013
PERSEVERENTA
Motto propriu, insusit si asumat: a fi perseverent pentru mine e ceva nativ si chiar daca nu as fi avut aceasta trasatura, as fi avut grija sa o dobandesc!
Ma incapatanez sa scriu cate un articol pe zi, desi e foarte greu, uneori am senzatia ca ma repet la titlu si deja de doua ori am esuat in acest sens, dar nu ma las si continui sa scriu, ca si cand peste ani, amintirile vor sterge efortul, energia risipita, care e doar o aparenta, totul in final se transforma in valoare!
Rigoare de care dau dovada, atunci cand vine vorba de ceva care, de ce sa nu recunoastem, imi face placere sa imi imaginez diverse lucruri, sa percep evenimente, sa creez scenarii ca si cand, as fi un izvor nesfarsit de clisee de imagini, intr-o expectativa vigilenta, ce ne duce cu gandul la origini.
Viata e o calatorie, in care fiecare popas pe care il facem sa ne odihnim, sa reflectam, sa tragem linia peste timp, ne face mai puternici, mai inspirati, mai ponderati si de ce nu mai intelepti!

08 februarie, 2013
PATENT VERSUS PROTOTIP VERSUS INVENTIE
Motto propriu, insusit si asumat: unele cuvinte ne pot induce in eroare, din lipsa de cunoastere!
PATÉNT1, -Ă, patenți, -te, adj. (Despre sisteme și obiecte tehnice) Construit în chip special pentru a prezenta garanții de soliditate, de bună funcționare sau pentru a putea fi folosit ușor; care funcționează perfect;
PROTOTÍP, prototipuri, s. n. 1. Model care reprezintă tipul original după care se efectuează sau se realizează ceva; prim exemplar de probă dintr-un lot de piese, de mașini etc. care urmează să se execute în serie;
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci;
Cand ne gandim la cuvintele de mai sus, avem o senzatie de deja-vu, care de fapt ar fi acelasi lucru, dar nu e asa, asta rezulta inclusiv din definiitile de mai sus.
Daca ne gandim la un brevet de inventie, putem afirma cu certitudine ca s-a creat un prototip gen patent si astfel am cuprins toate cuvintele, dar in orice alt context, ele reprezinta lucruri diferite.
Toate cele de mai sus fiind spuse, asta incerc si eu sa fac, o inventie prin publicistica mea de buzunar, urmand ca sa fie luata drept prototip si realizata mai departe si de altii in urma mea.
Imaginatia nu are limite, problemele in sine au mai multe rezolvari, dar originalitatea unui lucru bine facut, are deschidere in viitor, atat timp cat exista cuatificata si valoare!

07 februarie, 2013
SOCIETATEA MODERNA
Motto propriu, insusit si asumat: statul este cel care ne asigura drepturi egale si tot el ne indruma si ne alege drumul in viata!
Drumul de la primate la oamenii care traiesc in societate, nu e suficient de mare, incat sa faci abstractie de reguli astfel incat sa faci doar ce doresti la un moment dat.
Societatea moderna din ziua de azi, e coordonata de stat, care prin structurile sale au grija sa exista un set de reguli, care sa fie mereu respectat.
Cele mai importante zile din viata noastra si pe care noi nu le alegem, cum ar fi ziua nasterii, ziua casatoriei, ziua botezului, ziua mortii sunt foarte bine coordonate de biserica.
Traim intr-o societate civilizata si avem legi care trebuie sa le respectam, astfel politia se ocupa de acest lucru.
Imi dau seama ca politia si biserica sunt doua forte de care statul are nevoie pentru a asigura, linistea si pentru a putea sa ii controleze mai usor pe fiecare in parte.
Daca trag linia, imi dau seama, ca sunt nevoit sa fac unele lucruri:

- am nevoie sa muncesc, ca sa supravetuiesc;
- am nevoie de biserica sa ma nasc si sa ma casatoresc si sa mor;
- am nevoie de stat sa imi ofere drepturi egale cu cei din jurul meu;
06 februarie, 2013
BRYCE CAMERON LISTON
Motto propriu, insusit si asumat: pictorul este prin definitie un derivat al romantismului!
Pictorul Bryce Cameron considera ca cea mai inalta inalta forma de arta este reprezentarea chipului uman.Pentru a putea excela pe acest domeniu, el considera ca pictorul trebuie sa aiba cunostinte solide despre anatomia corpului uman.
Picturile lui stralucesc si vibreaza, precum poezia si prezinta variatii intense de culoare si lumina.
El crede ca un artist adevarat, poate transmite publicului emotie si pasiune, urmare a talentului, imaginatiei si experientei.
Sensibilitatile artistului impreuna cu cunostintele sale practice, ii permit sa empatizeze prin tehnica sa aducand un plus de estetic si simt spiritual.
In continuare prezint cateva lucrari reprezentative ale lui:
Bryce Cameron consider ca e un artist complet si nu numai....

05 februarie, 2013
ORGANIZATIA SECRETA METAMORFOZA
Motto propriu, insusit si asumat: unele subiecte sunt delicate, dar merita dezbatute!
Metamorfoza conform dex online, poate insemna printre altele, a căpăta un caracter, un exterior sau o comportare nouă.
Sa presupunem ca incercam sa conturam o organizatie unica, in care principiul de baza, ramane pastrarea valorilor de bun simt si conturarea lor intr-un mediu competitiv.
Sa ne imaginam, ca dezvoltam un sistem piramidal, pe baza cunostintelor initiale, acceptate si verificate, practic pornim de la o radacina sanatoasa si crestem mereu alti copacei.
Stabilim un lider, o sigla si un decalog, in care viata are continuitate sub premiza unor directii concentrate pe o latura pozitiva a dezvoltarii omului de la origini si pana in prezent.
Poate mesajul meu pare subliminal, dar ideea poate avea succes prin noua arma letala a mileniului, cine dezleaga ghicitoare, merge mai departe cu mine!
Imi plac cartile SF, dar imi place mai mult realitatea augmentata, facebook-ul, restul il deduceti printre cuvinte...

04 februarie, 2013
APLICATII ANDROID
Motto propriu, insusit si asumat: aplicatiile pentru telefoanele mobile, inca la inceput!
Tehnologia avanseaza intr-un ritm ametitor si incercam si noi ca tot omul sa tinem pasul cu noutatile.
Mi-a placut foarte mult calculatorul cu unitate, dar la un moment dat mi s-a parut prea mare si mi-am luat un laptop si apoi a aparut dilema.
Dilema consta, ca as putea sa imi iau o tableta, dar deja observ ca telefonul mobil se apropie de caracteristicile unui calculator.Deja au aparut supertelefoane pe la 300 euro, care lucreaza la o frecventa de 1,4ghz, memoria se poate extinde pana la 32gb, il putem folosi ca gps, ca aparat foto, ca camera foto, avem internet pe el, la o viteza acceptabila, il putem folosi ca tv si deja au aparut aplicatii care par de domeniul SF in acest moment.
Putem folosi aplicatia Talking & Answering JENNA bot unde daca te plictisesti poti vorbi cu Jenna un cyborg care iti raspunde la orice intrebare intr-un mod aproape uman.
Daca esti plecat din tara, poti folosi urmatoarele aplicatii, care iti face viata mai usoara in a te descurca cu diferite probleme inerente:
ArroundMe - iti prezinta diverse puncte de interes;
RoTaxi - prezinta o lista cu numerele de telefon si cu tarifele;
Accuwheater - prezinte vremea in perioada viitoare;
Booking.com - cel mai mare portal cu spatii de cazare din lume;
GlobeConvert - conversii in diferite unitati de masura din toata lumea;
XE Currency - schimb de valuta in toata lumea;
Google translate - te exprimi in peste 64 de limbi straine;
Dictionare roman-englez;
Romanian Airports - da date despre toate plecarile si aterizarile;
Vodafone a testat in noua retea 4G viteze de internet de 100Mbs la telefoanele mobile, atat cat am si eu acasa la internetul fix!
Cand ai toate aceste date, ce ti-ai mai putea dori?

03 februarie, 2013
DESTIN
Motto propriu, insusit si asumat: atunci cand calitatea inlocuieste cantitatea, ceva frumos se naste!
E paradoxul vietii mele,
Cand sunt adult, eu vreau sa fiu copil.
Finalul mi-l aleg, sa nu supar iubita,
Care m-asteapta in casa, la timpul potrivit.
Care te-ndeamna, la risc si la migala,
De-a pururi, vad tot ce ne-nconjoara in gand.
Care ma duce in lumea de odinioara,
Trecut, prezent si viitor ma-nchin.
Simple cuvinte, cu mesaj, te duc intr-o lume paralela, pe care ni-o inchipuim uneori si visam, sa nu fim ispititi sa ne dorim sa trecem prin ea!
Pornesc timid in cursa vietii mele,
Incet ma uit spre stanga, vad un semn,E paradoxul vietii mele,
Cand sunt adult, eu vreau sa fiu copil.
Mister total, imi prevesteste clipa,
E un destin, doar cu inceput,Finalul mi-l aleg, sa nu supar iubita,
Care m-asteapta in casa, la timpul potrivit.
Am teama in suflet, nimeni nu m-ajuta,
Sa trec mai demn, prin viata asta de nimic,Care te-ndeamna, la risc si la migala,
De-a pururi, vad tot ce ne-nconjoara in gand.
Si la sfarsit ma aplauda toti sfintii,
Ca am omis, sa cred intr-un destin,Care ma duce in lumea de odinioara,
Trecut, prezent si viitor ma-nchin.
Simple cuvinte, cu mesaj, te duc intr-o lume paralela, pe care ni-o inchipuim uneori si visam, sa nu fim ispititi sa ne dorim sa trecem prin ea!
02 februarie, 2013
TOP 2013 PICTORI ROMANI IN VIATA
Motto propriu, insusit si asumat:
atunci cand ai inclinatie spre un domeniu si pasiune, nu ai nevoie de studii de
specialitate, sa emiti teorii pertinente.
Tinand cont ca am mai facut acest top acum un an si jumatate, consider ca acum este editia a doua, revizuita si realizata cu simt de raspundere.Am observat ca mai este un top facut de cineva, dar intrucat sunt picturi abstracte cu tendinte moderniste, unde pe mine nu m-au convins, gen Stefan Caltia, Vasile Grigore, Alexandru Bunescu,Francisc Chiuariu, am facut abstractie de ele.Consider ca am fler si ca topul meu e unul sustinut de valoare si exprimare, cu potential de trecere spre orice alt gen, oricare ar fi el, a oricarui pictor din top.Punctarea mi-a dat cele mai multe batai de cap, deoarece unii pictori au vreo, 2,3 lucrari foarte bine realizate si cam atat.In acest caz, am luat in calcul, 20 de lucrari ale fiecarui artist, cele mai bune realizate si in functie de cat de mult mi-au placut, am realizat topul.Am mai luat in calcul si claritatea variatiei scarii de observatie si temele diferite alese in lucrarile din colectie.Suntem in mileniu trei, pictura cea mai buna, este cea care se apropie cel mai mult de sufletul oamenilor si anume pictura comerciala, in care picturile duc foarte mult spre fotografie, in care culorile definesc un univers propriu si duc emotia mai departe in subconstientul privitorului.
Topul pictorilor in viata in anul 2013 este urmatorul:
1. Mitea Camelia
3. Dorina Costras
4. Gyuri Luhmuller
5. Bulimar Henciu Daniel
6. Elena Oleniuc
7. Roger Schmidt
8. Dancu Vasile
9. Dragan Gheorghe
10. Iergucz Gheorghe
11. Florentin Max
12. Adriana Baloiu
13. Mariana Oros
In continuare am sa prezint cate 3 picturi reprezentative ale fiecarui artist:
1.MITEA CAMELIA
3. DORINA COSTRAS
4.GYURI LUHMULLER
5.
BULIMAR HENCIU DANIEL
6.
ELENA OLENIUC
7. ROGER SCHMIDT
8. DANCU VASILE

9.DRAGAN GHEORGHE
10. IERGUCZ GHEORGHE
11. FLORENTIN MAX
12. ADRIANA BALOIU
13. MARIANA OROS
01 februarie, 2013
PICTURA LA SUPERLATIV
Motto propriu, insusit si asumat: fericirea e compusa din micile bucurii care ne surprind in
fiecare zi, alaturi de cei dragi noua!
Imi place pictura, e o forma de a ma exprima atunci cand doresc sa transced timpul si spatiul.Pictura pentru mine reprezinta mai mult decat o emotie, reprezinta o incursiune in cultura popoarelor, un mesaj bine delimitat fata de realitatea ce ne inconjoara.Atunci cand privesc o pictura, sufletul imi tresare, ca si cand mii de ani in urma, timpul statuse in loc, doar sa ma ajunga pe mine, un suflet hoinar, departe de abis.
De la contrast la luminozitate, alegerea culorilor astfel incat sincronizarea sa fie perpetua cu emotia vizitatorului, ne face sa ne ancoram intr-un univers paralel, construit si educat de noi in timp, ca si cand toata viata am fi cautat acelasi lucru.
Nimic nu poate intrece fundalul de culori bine delimitat care aduce intr-o prima faza noutatea in stare abstracta, practic imaginea jongleaza cu sentimentele noastre pana suntem pe aceeasi lungime de unda, iar daca nu o gasim, o cautam neincetat pana apare de undeva!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
CU CINE VOTAM LA ALEGERILE PREZIDENTIALE 2024 TURUL 2
Iata ca am ajuns intr-un impas.Orice as face, simt ca e ceva gresit.Pur si simplu nu am nici o optiune de vot si asta ma duce cu gandul la:...
-
Motto propriu, insusit si asumat : toti suntem creativi, dar in forme diferite. Cele cinci niveluri ale creativitatii sunt: 1) creativita...
-
Motto propriu, insusit si asumat: uneori si o jumatate de secunda, poate face diferenta intr-un context fericit sau nefericit! Imi aduc am...