Gravitaţia nu se odihneşte
doar levitează amorţit
pe spatele meu incovoiat,
cu ultimul nerv încurcat în
sferele
ochilor tăi, faguri topiţi
pe obrajii tăi obscuri si goi,
ajung la un capăt mort
şi păntecele este lăsat fără
adăpost,
ultimul meu moment este tipatul tău
ochii mei se prelungesc prin
ochii tăi,
două stele ce capturează
infinitul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu