La răsărit o lumină
alburie trecea prin nourii subțiați; în lumina slabă, se zărea o dungă mare,
lăptoasă, care îmbrăca zarea.
Cam asa e si
cu sufletul, uneori apare, uneori dispare ca o boare intr-o zi de inceput de
toamna.
Azi sunt
recunoscator, ca am revenit la propriile mele principii si stiu, ca indiferent
de laitmotiv, totul in final o sa fie bine.
Sufletul
trebuie sa experimenteze trecut-prezent-viitor ca sa poata dizolva amintirile,
constiinta colectiva adanc inradacinata ca un virus in sufletul amortit de
frici, de griji, de emotii.
Azi m-am
nascut din nou, mai frumos, mai puternic, mai tanar, mai sanatos, sunt ca o
mantra intr-o manta noua, descoperita in curcubeu.
Sunt adiacent
unei lumini interpuse intre el si eu, cel vechi si cel nou, catre rasarit si
asfintit deopotriva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu