17 ianuarie, 2011

DE CE COPIII NU SUNT STRESATI

Traim in secolul vitezei, incercam sa facem fata pe toate planurile posibile, profesional, personal, in orice mediu ne-am situa la un moment dat, incercam sa fim mereu primii, ne dam silinta sa fim in pas cu lumea, facem niste eforturi consistente.
Nu e de mirare, ca atunci cand ne apasa grijile, cand nu ne iese pasenta si nu ne-am atins targetul, ne simtim obositi, stresati, sleiti de puteri si incercam noi metode de a ne revigora, atunci cand resortul interior nu ne permite in mod natural acest lucru.
Viata mi-a demonstrat ca nu e destul sa luam cei bun de la altii, ci trebuie sa ne construim un set de reguli simple si care sa le urmam intr-un mod mai mult sau mai putin strict, care sa ne asigure fericirea de care avem nevoie.
Mereu stau si ma gandesc de ce copiii, sunt mereu fericiti, nu sunt stresati, de ce au mereu energie si sunt mereu pusi pe joaca, care e secretul lor?
Si acum sa ne imaginam un lan de grau!
Un copil ar reactiona astfel:
1)      ar alerga cat e lanul de grau de mare!
2)      s-ar bucura de soare!
3)      ar impleti ceva din tulpinile de grau!
4)      ar cauta insecte, lacuste, orice obiect sau lucru care ii pare interesant;
Un adult ar reactiona astfel:
1)      ar observa ca recolta in acel an e cam mica, fiindca a fost an secetos si iti face probleme la ce hrana va asigura la iarna copiilor!
2)      ar observa ca lanul de grau e plin de buruieni, ceea ce nu-l va bucura!
3)      ar fi foarte atent sa nu fie animale de padure prin preajma, ca sa poata asigura securitatea copiilor!
Niciodata nu avem timp pentru noi.In afara de problemele de zi cu zi, doua ore, ar trebui sa ni le acordam, pentru a ne relaxa mintea, eu unul, o ora as asculta muzica care imi place, fara sa ma gandesc la nimic si o ora as avea timp de hobby meu, care e sa am grija de persoana(ele) de langa mine, prin tot ceea ce ar insemna acest lucru.

2 comentarii:

  1. Dan, randurile tale mi-au adus aminte de o carte tare draga mie, 'De veghe in lanul de secara', de Jerome David Salinger, in care un adolescent, sensibil in esenta lui, isi dorea la un moment dat sa fie cel ce supravegheaza jocul copiilor prin lanul de secara...isi mai facea griji de soarta unor rate de pe un lac atunci cand acesta va fi inghetat...si multe alte lucruri care doar pe persoanele extrem de sensibile le preocupa...mi-as dori sa mai fiu copil...am ocazia sa-i privesc in fiecare zi si nu exista zi in care sa nu-mi doresc asta. Lucrand cu copiii eu am marea bucurie de a fi uneori ca ei, de a incerca sa gandesc precum ei, de a incerca sa patrund in mintea lor si de a simti ca ei...mintea lor este limpede si proaspata ca un izvor de munte. Noi, adultii, suntem preocupati de viata asta care este destul de grea, cu multe probleme create sau nu de noi insine si uitam sa ne bucuram de ceea ce este frumos in jurul nostru...nu avem timp sau uitam sa ne bucuram de lucruri simple care pe copii ii incanta asa de tare, nu avem timp sa ne ocupam de noi insine, de sufletul nostru si, mai grav, uneori nu avem timp sau uitam sa spunem celor dragi: 'te iubesc'...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca si eu sunt o persoana, din cei dragi tie!

    RăspundețiȘtergere