Motto propriu, insusit si asumat: trecutul, prezentul sau viitorul sunt posibile optiuni in a descifra viata!
Inca din nastere mostenim o gena unica, individualizata, care ne face speciali de restul speciilor.Avand optiuni multiple de realizare a unei activitati cu solutii diverse, dar toate corecte, e normal sa credem ca suntem stapani peste viata noastra si alegerile pe care le facem in timp.
Dar daca in timp descoperim ca tot ce stiam pana atunci, este fals, tot universul nostru s-ar miscora pana la stadiul in care nu am mai crede in nimic.
Indiferent ca traim in trecut, in prezent sau in viitor, este o optiune la libera alegere.Retrospectiva intuitiva poate fi un punct de plecare, in care sa descoperim unde am gresit si ce putem corecta in prezent, ca sa fim mai fericiti in viitor.
Alegerea optima este cea in care trecutul,prezentul si viitorul se intrepatrund si formeaza o imagine de sine statatoare ce corespunde cerintelor noastre.
Timpul mi-a demonstrat ca putem face aproape orice, atat timp cat avem un echilibru interior care sa ne aduca mereu aminte, ca totul e posibil, dar dupa un scenariu prestabilit, vizualizat si acceptat, inainte de inceperea actiunii.
Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu si voia lui e implinita prin oameni! Lucreaza ca interiorul tau sa fie curat si linistit si se va reflecta infinit in exterior!
26 februarie, 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
AZI - DOAR GALBEN
Azi platesc tribut soarelui, primaverii si iubirilor apuse. Azi este despre galben, despre viata aprinsa de dor si magie intr-un cuib rusti...
-
Motto propriu, insusit si asumat : toti suntem creativi, dar in forme diferite. Cele cinci niveluri ale creativitatii sunt: 1) creativita...
-
Motto propriu, insusit si asumat: uneori si o jumatate de secunda, poate face diferenta intr-un context fericit sau nefericit! Imi aduc am...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu