CETAVICH - OMUL OMONIM

Preambul

Cetavich este un nume propriu, nascut si murit anonim, dar in acelasi timp poate reprezenta cumulat existenta tuturor oamenilor de pe aceasta planeta denumita Pamant prin constiinta insumata a lor.

Amor – o lipsa de repere

Ne nastem si murim sub auspiciile acelorasi date lipsa.Atat intrarile cat iesirile noastre au lipsuri de repere.Astfel inceputul si sfarsitul nostru e contopit in mister si lasa loc speculatiilor copilaresti care isi pun amprenta in timp asupra neputintei noastre omenesti de a accepta viata ca pe un joc al incertitudinii.

  

Evolutia

Evolutia noastra este un efort sustinut de generatii intregi.Punctual suntem amprentati de arborele genealogic care ne ghideaza spre un model al fericirii.

Intr-un sistem dual, aparentele sunt iluzii si perceptia este una formala, astfel si viata noastra sufera prin lipsa fundatiei identitatii incipiente.

Chintesenta vietii

Fiecare zi din viata noastra e doar o lectie, fara greseli, doar lectii care ne ghideaza spre nivelul urmator.

Nu exista trecut, prezent si viitor, asa cum nu exista reper pentru inceputul si sfarsitul nostru.

Perceptia infinitului care poate fi anticipata deopotriva corect sau gresit , poate fi asimilata ca repere pentru inceput si sfarsit.

Viata inseamna sa accepti lucrurile asa cum sunt, sa iubesti, sa fii fericit si sa te pregatesti pentru urmatoarea provocare care poate fi chiar infinitul.

Axiomele lui Cetavich

1.      De pe cupola lunii toata lumea priveste aceeasi piesa de teatru.

2.      Toata lumea are griji, difera doar intensitatea cu care le traim.

3.      Venim si plecam anonimi, fara sa constientizam prea mult acest aspect.

4.      Nimeni nu detine adevarul absolut, cu toate acestea toata lumea stie sensul vietii.

5.      Trecutul si viitorul formeaza prezentul, timpul este o himera a unei minti fara claritate.

Nasterea lui Cetavich

Atunci cand scriu, sunt tot ceea imi doresc eu sa fiu, acolo unde as vrea sa fiu.Sunt o explozie de culoare, de sunete, de asperitati, singularitati ce depasesc barierele perceptiei umane.

Sunt un ecou printre unde electromagnetice cautand infinitul, acel lucru care este in acelasi timp incolor, insipid si inodor si care creeaza curcubeul intr-un sistem dual, apriori gandurilor noastre.

Atunci cand scriu, nu am limite, nu am repere, nu am fobii, sunt doar eu si universul, indiferent de forma lui, impreuna formam o matrice a inceputului si sfarsitul deopotriva.

Suntem contopiti in serendipitatea propriilor ganduri, iluzii, ancore spre eterul depersonalizat.