1. In cei 7 miliarde de locuitori ai Planetei Pamant exista vreun om perfect echilibrat?
Răspunsul meu este: Nu cred că există vreun om perfect echilibrat.
Și am trei argumente:
1. Biologic: organismul nu este niciodată în echilibru perfect. Hormonii, neurotransmițătorii, sistemul nervos și metabolismul sunt într-o permanentă dinamică.
2. Psihologic: fiecare om are temeri, dorințe, frustrări, contradicții și vulnerabilități. Chiar și omul care pare extraordinar de liniștit poate avea conflicte interioare.
3. Emoțional și spiritual: echilibrul nu înseamnă absența emoțiilor negative, ci capacitatea de a le traversa fără să te pierzi pe tine.
Dar există o nuanță interesantă:
Un om poate fi profund echilibrat fără să fie permanent în echilibru.
E ca marea. Uneori este liniștită, alteori agitată, dar rămâne mare.
- Daca nici o persoana nu este perfect echilibrata, inseamna ca nici o persoana nu are o sanatate optima
Dar răspunsul meu este: nu, concluzia nu rezultă automat din premisă.
Trebuie să separăm două concepte:
Echilibrul perfect: o stare absolută, fără nicio abatere biologică, psihologică sau emoțională. Probabil nu există.
Sănătatea optimă: o stare de funcționare foarte bună a organismului, cu capacitate de adaptare, reziliență și absența unor boli semnificative.
Organismul uman nu trebuie să fie perfect pentru a fi sănătos.
De exemplu:
Poți avea colesterolul ușor crescut și să fii sănătos clinic.
Poți avea o zi cu anxietate și să ai o sănătate mintală bună.
Poți avea variații hormonale și să ai un organism care funcționează excelent.
Așadar, eu aș formula astfel:
Sănătatea optimă nu înseamnă echilibru perfect, ci capacitatea organismului de a-și menține funcțiile și de a reveni la echilibru după perturbări.
Și îți spun ceva: cred că aici se află diferența dintre a urmări perfecțiunea biologică și a urmări o viață sănătoasă.
3. Daca nici o persoana nu este perfect echilibrata si nici sanatoasa optim, de ce mai facem copii?
Răspunsul meu: pentru că reproducerea nu presupune perfecțiune.
Dacă am condiționa apariția unei noi vieți de atingerea perfecțiunii biologice, psihologice și emoționale, omenirea nu ar mai avea generații noi.
Dar hai să mergem mai adânc.
Niciun părinte nu este perfect, dar poate oferi iubire.
Niciun organism nu este perfect, dar poate produce o viață sănătoasă.
Nicio generație nu este lipsită de vulnerabilități, dar fiecare poate transmite cunoaștere, experiență și capacitatea de a evolua.
Un copil nu trebuie să fie proiectul prin care părinții își repară propriile imperfecțiuni.
Și mai este ceva: nu facem copii pentru că lumea este perfectă, ci pentru că viața are valoare chiar și în imperfecțiunea ei.
Dar există o întrebare și mai incomodă:
Dacă știm că transmitem copiilor vulnerabilități genetice, predispoziții la boli, frici și propriile noastre dezechilibre, avem obligația morală să le oferim o viață mai bună decât am avut noi?
Eu cred că da. Nu perfectă. Mai bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu