Motto propriu, insusit si asumat: viitorul este o forma oglindita a prezentului in forma nefinisata!
De-a lungul timpului, am avut dorinte, nu viziuni si desi probabilitatea era foarte mica, ele mi-au fost indeplinite, a fost o coincidenta, un gest divin, trecura timpul, acum imi vin alte dorinte!
Nu o sa expun dorintele, fiindca ele fac parte din intimitatea mea si raman ascunse intr-un ungher al subconstientului bine ferecat.
Desi acum simt ca sunt intr-un varf de forma al vietii mele, imi doresc totusi imposibilul si anume ca viitorul sa ma prinda in forma finisata, asta mi-as dori cel mai mult, asta m-ar face fericit.Poate ca am vorbit putin codat, cu substrat, dar jocurile de cuvinte sunt specialitatea mea, cine doreste mai mult, trebuie sa perceapa textul ca fiind unul al sinelui in stare exteriorizata.
Timpul va trece, dorintele la fel, se vor indeplini si ce mai urmeaza...noi niveluri, exprimari, dematerializari virtuale, e greu sa gasesti cuvintele potrivite cand deja simti viitorul ca fiind deja prezent.
„Stiu ca nu stiu, dar nici tu nu stii si amandoi calatorim prin viata prin acelasi viitor iluzoriu!''
31 ianuarie, 2013
30 ianuarie, 2013
MISTERUL DIN SISTEMUL SOLAR
Motto propriu, insusit si asumat: extrapolarea nivelului de adevar dintr-un posibil fals!
Atunci cand nu avem cunostinte de specialitate si totusi, dorim sa raspundem la o intrebare, care pare ipotetic fara raspuns, citim si deducem logic raspunsul.
Ordinea planetelor fata de Soare este urmatoarea: mercur, venus, pamant, marte, jupiter, uranus, neptun, pluto.Daca vrem sa invatam pe de rost aceasta enumerare, incercam sa facem o asociere in joaca cu urmatoarele cuvinte: miercuri, vineri, postesc, marti, joi, sambata, unii, nebuni, postesc.La mine se pare ca a mers, atat timp cat mi-am adus aminte jocul de acum 22 de ani.
Misterul din sistemul solar, este ca temperatura cea mai mare este pe planeta venus si nu pe mercur asa cum ar fi logic.Ca si marime, intuiesc ca sunt aproximativ egale, in acest caz cum explicam fenomenul.
Amestecul gazos din atmosfera face ca Venus sa fie una dintre cele mai stralucitoare planete, ceea ce face sa absoarba mai multa caldura de pe Soare este amestecul gazos care favorizeaza acest lucru, stiindu-se ca culorile deschise la culoare nu absorb caldura suficient de mult.
Nu uitati, nu exista raspunsuri corecte 100%, ci raspunsuri mai apropiate de adevar, dar argumentate si imaginate ca fiind reale!

29 ianuarie, 2013
ARTICOLUL 500
Motto propriu, insusit si asumat: fiecare numar de cifre rotund, prilej de sarbatoare!
Iata ca am ajuns si la articolul 500 si pot spune cu mana pe inima, ca sper ca am trecut de nivelul de ucenicie, reprezentat de cantitate si inclin sa cred, ca am trecut la nivelul doi, cel al reprezentarii formei adecvate, reprezentat de calitate, conform experientei anterioare capatate in timp.
O sa incerc sa imi folosesc imaginatia, intr-un mod perceptiv, la granita dintre adevar si fals si fara modestie, sper sa pot trece peste limitarile impuse de constiinta si sa trec peste propriile prejudecati legate de lipsa reperelor, cu care se poate face confruntarea finala.
Imaginatia dusa la extrem, intr-un mediu abiotic, departe de constrangeri, determinari, limitari, departe de ispita copierii unei idei, a unui lucru, a unui cliseu, reprezentat de dictionarul virtual numit internet.
Nimic nu e imposibil, atat timp cat iti doresti cu adevarat sa treci la nivelul urmator, care poate fi o exprimare plastica, care imprima emotii prin exprimari punctuale, dar recurente fata de ascedent.

28 ianuarie, 2013
SPATIU ONLINE VERSUS SALONUL VIRTUAL
Motto propriu, insusit si asumat: toate intrebarile au un raspuns, e mai putin important cat de bun e raspunsul!
Provocarea mileniului se pare ca deja a fost realizata de un grup de intreprinzatori cu o idee absolut geniala.Autorii acestor idei, au plecat de la premiza ca pentru a avea cunostinte acceptabile si pentru a da raspunsuri la intrebari intr-un mod cat mai apropiat de realitate, e nevoie sa citesti vreo sase milioane de carti.Evident ca nu am avea timpul fizic sa citim atatea carti si in aces caz, ei au apelat la un subterfugiu, folosindu-se de internet.
Au creat un site, unde un spatiu online a devenit un salon virtual, unde intelepti din toate lumea, din toate domeniile raspund la intrebari de interes general care ne ajuta sa privim viitorul intr-o lumina mai pozitiva, daca nu mai realista.
Prima intrebare care s-a pus, a fost daca viitorul ar trebui sa ne ingrijoreze?
Au fost date mai multe raspunsuri, mai mult sau mai putin ingrijoratoare, dar eu am reperat raspunsul cu nivelul cel mai apropiat de adevar, dat de un psiholog care spunea ca: ''Singurul motiv de ingrijorare este grija insasi'' si cu acestea cred ca am spus totul.

27 ianuarie, 2013
PATRUNDERE INSTINCTIVA IN ESENTA UNUI LUCRU
Motto propriu, insusit si asumat: simtul vizionar o aptitudine mai buna decat o tehnica foarte buna dobandita!
Am citit de curand ca cel mai bun mod, de a face ca un copil sa aiba succes imediat in perioada adolescentei este sa isi concentreze energia 100% doar asupra unui domeniu, urmand ca rezultatele obtinute sa fie mult peste cei de varsta lor.
Teoria este urmatoarea, atunci cand iti place ceva, excelezi pe acel domeniu si faci 10 ani acelasi lucru, exprimarea ta dupa un deceniu, nu poate fi decat la un nivel foarte inalt.
Singurul lucru, pe care nu il inteleg eu, este ca copilaria este cel mai de pret lucru, care nu poate cuantificat, daca pierzi acet unic moment, el se va rasfrange la maturitate in sens negativ ca un efect de bumerang, iar cel mai bun exemplu este Michael Jackson.
Este important sa avem succes, dar mai important e sa crestem psihic, fizic si emotional intr-un cadru recreativ, conform normelor de bun simt.

26 ianuarie, 2013
HAINA DE CATIFEA VERSUS HAINA DE LANA
Motto propriu, insusit si asumat: atunci cand porti o haina de catifea, nu o sa-ti mai doresti niciodata sa mai porti o haina de lana!
Haina de lana ne duce cu mintea la bunici, la simplitate, de ce nu la saracie.La tara lumea munceste mult sa supravetuiasca, sa o duca mai bine si nu neaparat ca asa le face lor placere.
Haina de catifea ne duce cu mintea la lux, la bogatie, o lume a celor putini care au noroc sa aiba parte de ea timp indelungat.
Dar paralela mea, nu se refera neaparat la bogatie si saracie, are un substrat mult mai delicat.
Haina de catifea versus haina de lana pe mine ma duce cu gandul la urmatoarele posibilitati:
Teoria mea, este ca in vremuri incerte, trebuie sa iti ei masuri de precautie si senzatia mea ca nici asa nu pare de ajuns sa jonglezi cu toate necunoscutele, in acest caz ramane sa intuiesti viitorul si sa te pregatesti din timp ca si cum de maine ai incepe o alta viata!

- atunci cand ai parte de o prietena la cele mai inalte standarde, e greu sa mai cobori stacheta;
- atunci cand te multumesti cu anumit salariu, e greu sa te gandesti ca ai putea lua jumatate din ei;
- atunci cand o duci bine, e foarte greu sa o reiei dintr-un punct pe care ai mai trecut;
Teoria mea, este ca in vremuri incerte, trebuie sa iti ei masuri de precautie si senzatia mea ca nici asa nu pare de ajuns sa jonglezi cu toate necunoscutele, in acest caz ramane sa intuiesti viitorul si sa te pregatesti din timp ca si cum de maine ai incepe o alta viata!
25 ianuarie, 2013
TOP 3 ACTORI ROMANI
Motto propriu, insusit si asumat: topurile sunt facute doar ca cineva sa iasa in evidenta!
Din punctul meu de vedere, cei mai buni actori romani, sunt urmatorii:
Actorii in general sunt o speta aparte, atipica, doar foarte patrunzatoare fata de restul lumii, diferenta vazandu-se inclusiv in spatiul public, intr-un mod suprinzator de evident.
Ele sunt persoane complexe, care pot patrunde in intimitatea publicului si au puterea de a crea sentimente, amintiri, care raman in subconstient pentru totdeauna.
Viata merge inainte si asteptam si tot asteptam si nimic nu vine din urma, doar regizorii par sa iasa la lumina, dintre tinerii actori promitatori as putea sa-l amintesc doar pe actorul Dragos Bucur, care e speranta, dar sa vedem cum se termina!

- Florin Piersic
- Sergiu Nicolaiescu
- Adrian Pintea

24 ianuarie, 2013
BANZAI
Motto propriu, insusit si asumat: imi place mai mult calitatea decat cantitatea, dar uneori depinde si de context!
Banzai conform dex online inseamna viata lunga.Tututor ne place sa fim longevivi si sa ajungem macar la 80 de ani, asta ar insemna sa punem pret pe cantitatea vietii si mai putin pe calitatea vietii.
Daca iti faci un scop in viata din a trai cat mai mult, probabil ai sa si reusesti, dar realizarile tale vor fi putine, iar cand te vei uita inapoi vei fi mai mult nefericit, decat fericit.
Fericirea este temporara, este adevarat, dar se poate cuantifica pe termen lung, in sensul ca balanta inclina mai mult intr-o parte, nici nu ar aveam cum sa fie altfel.
Eu cred ca daca esti o persoana ponderata si traiesti natural, intr-un echilibru aproape de ideal, poti sa ai in viata si cantitate si calitate, cu mentiunea ca sunt mici rezerve in privinta cantitatii.
Viata este nedreapta, amagitoare, alunecatoare, uneori fara logica, dar daca esti o persoana inteligenta te adaptezi in orice mediu ai trai!

23 ianuarie, 2013
DUALITATE
Motto propriu, insusit si asumat: unele cuvinte au interpretari diferite in functie de context, eu le mai numesc cuvinte alunecatoare!
DUALITÁTE s. f. 1. coexistența a două principii diferite;
Unele cuvinte pot exprima o idee principala interpretata de cititor si o idee secundara, gandita de autor.Daca incerc sa ma gandesc in acelasi timp la culorile alb si negru, vad gri in fata ochilor, deci orice e posibil.
Sunt cuvinte alunecatoare care contrasteaza cu ce citim in viata de zi cu zi, cum ar fi dualitate, mistificare, fractalic, absolut, abstract, cameleon, imi imaginez o fraza continand toate aceste cuvinte, mi-ar fi imposibil la o prima citire sa inteleg sensul substratului sau directia macar.
"Mistificarea poate fi considerata o dualitate, intr-un context camuflat aprioric fractalului, aceasta teorie abstracta reflecta in acelasi timp un adevar absolut si un fals cameleonic''.
Daca as incerca sa interpretez fraza de mai sus, as putea sa ma pierd printre interpretari si sensuri, ar putea fi considerat un mesaj subliminal, un cod ce ar putea fi descifrat peste ani si ani!

22 ianuarie, 2013
HIPERCONECTIVITATE VIRTUALA
Motto propriu, insusit si asumat: un cuvant nou aparut, dar care va fi folosit destul de des pe viitor!
Hiperconectivitate virtuala intr-un sens direct, il putem asimila cu o conectare in timp real, a unui numar infinit de legaturi virtuale.
Azi in era virtualului, distingem urmatoarele relationari fata de trecut:
Hiperconectivitatea virtuala, aici ca si exemplu putem lua facebook-ul, poate fi o arma cu doua taisuri.In sens direct sau indirect, o armata de oameni, in care religia, sexul, varsta, etnia e o caracteristica minora, se pot mobiliza intr-un context, intr-un mod pozitiv sau negativ, in functie de conjuctura creata in timp real.
Ideea este ca efectul depaseste cauza initiala ca un bumerang, iar daca ne gandim la posibilitatea de anihilare a evenimentului, practic e imposibil.
In acest moment, viitorul pare impredictibil, deoarece in urmatorii ani, vom avea o ascensiune accelerata a realitatii augmentate, foarte putin interpretata de specialisti, iar efectul este unul care poate da nastere la ingrijorare!

- mailul a luat locul postei;
- emailul a luat locul scrisorii;
- gps a luat locul busolei;
- internetul a luat locul bibliotecii;
- facebook-ul a luat locul fotografiilor, jurnalelor si legaturilor sociale;
Hiperconectivitatea virtuala, aici ca si exemplu putem lua facebook-ul, poate fi o arma cu doua taisuri.In sens direct sau indirect, o armata de oameni, in care religia, sexul, varsta, etnia e o caracteristica minora, se pot mobiliza intr-un context, intr-un mod pozitiv sau negativ, in functie de conjuctura creata in timp real.
Ideea este ca efectul depaseste cauza initiala ca un bumerang, iar daca ne gandim la posibilitatea de anihilare a evenimentului, practic e imposibil.
In acest moment, viitorul pare impredictibil, deoarece in urmatorii ani, vom avea o ascensiune accelerata a realitatii augmentate, foarte putin interpretata de specialisti, iar efectul este unul care poate da nastere la ingrijorare!
21 ianuarie, 2013
CONJUCTURA NEFAVORABILA
Motto propriu, insusit si asumat: atat norocul, cat si ghinionul au acelasi procent de a intra in viata noastra!
Ieri m-am uitat la o emisiune pe Antena 3 si nu mi-a venit sa cred, cati oameni au avut de suferit de pe urma medicilor sau procurorilor.Ce li s-a intimplat, e un adevarat ghinion si dupa cate am vazut, oricat de puternici au fost, i-au afectat intr-un mod, care chiar m-a si suprins.
Nu ma gandesc la noroc asa cum nu ma gandesc la ghinion, nu ma gandesc la viitor, asa cum nu ma gandesc la trecut, ma concentrez pe prezent si incerc sa respect regula bunului simt, sa echilibrez oarecum binele si raul.Imi dau seama ca exista si contexte nefericite, care iti pot intoarce viata la 180 de grade, dar posibilitatea e una putin probabila.
Atunci cand iti doresti un trai mai bun si lupti pe toate fronturile sau te casatoresti si vrei vreo 4 copii, probabilitatea creste sa treci peste un episod nedorit si trebuie cumva sa accepti acest lucru, inca inainte de a pleca pe un drum cu multe obstacole.Lacomia este o caracteristica strict umana si nu o putem trece cu vederea, indiferent in ce procentaj ne raportam fata de ea!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
DEFINITIA INTELIGENTEI ARTIFICIALE
O definitie interesanta pentru inteligenta artificiala care te duce cu gandul la efemeritatea iluziei constientizate. Bibliotecarul (AI) a...
-
Ma uitam peste picturile lui Stefan Luchian si mi-a atras privirea o pictura referitoare la rascoala din 1907. Suferința cauzată de boală s-...
-
Motto propriu, insusit si asumat : toti suntem creativi, dar in forme diferite. Cele cinci niveluri ale creativitatii sunt: 1) creativita...