Când pasul meu atinge lumea, ecoul poartă adevărul din mine.
Privirile oamenilor sunt oglinzi — îmi întorc zâmbetele sau umbrele,
Iar greșelile, ca valurile, se întorc spre țărmul conștiinței.
Nu mai fug de lecțiile primite — sunt daruri înveșmântate în durere,
Fiindcă Universul nu pedepsește, ci educă în cercuri perfecte,
Și fiecare zi e un altar nou unde mă învăț pe mine din nou.
Tot ce e în jurul meu devine extaz, pace și dans divin,
Când gândul e clar, sufletul senin și fapta curată,
Pentru că lumea nu e altceva decât răspunsul la cine sunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu