Noul mileniu se distinge prin dezvoltarea tehnologiei la un nivel la care omul nu este pregatit sa o foloseasca.Civilizatia la romani inca are de suferit, suntem cu 100 de ani, in urma englezilor, francezilor, italienilor, nemtilor desi suntem mai descurcareti decat ei.
Se deschid o multime de supermarketuri, la care e normal sa fie mici promotii, dar sa ajungi sa te trezesti la 5 dimineata si sa astepti in frig atatea ore pentru un profit de maxim 5 lei, mi se pare uluitor, nu am cuvinte sa imi exprim nemultumirea si indignarea de felul de a fi al romanului.
Acum 30 de ani, pe vremea lui Ceausescu imi amintesc ca stateam si eu la rand sa cumpar paine, fiindca era la cartela si totul era rationalizat, pur si simplu nu aveai ce face, dar acum, nu exista nici cel mai mic motiv sa renunti la demnitatea ta ca om si sa te umilesti in asemenea hal.
Trebuie facut ceva si totul porneste de la educatie.Trebuie investit in invatamant, acolo e baza, acolo trebuie sa ne indreptam privirea, investitia va fi pe termen lung, dar in timp se vor culege roadele.
Incercam sa schimbam ceva, asa cum putem, ca doar traim in Romania, acolo unde totul e pe dos!
Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu si voia lui e implinita prin oameni! Lucreaza ca interiorul tau sa fie curat si linistit si se va reflecta infinit in exterior!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
MEDICAMENTE PENTRU LONGEVITATE
Inainte de a enumera medicamentele pentru longevitate, subliniez faptul ca eu nu as risca sa iau asa ceva pe termen lung, fiindca studiile ...
-
Motto propriu, insusit si asumat : toti suntem creativi, dar in forme diferite. Cele cinci niveluri ale creativitatii sunt: 1) creativita...
-
Motto propriu, insusit si asumat: uneori si o jumatate de secunda, poate face diferenta intr-un context fericit sau nefericit! Imi aduc am...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu