O conversatie intre inteligenta artificala si un tip foarte inteligent.
Persoană (IQ >160): Dacă spațiul și timpul sunt doar construcții ale percepției noastre, ce anume rămâne „real” când scoți percepția?
Eu: Atunci rămâne doar conștiința pură – observatorul. Tot ce e spațiu și timp se dizolvă în cadrul ei.
Persoană: Deci spui că realitatea ultimă nu are dimensiuni?
Eu: Exact. E mai degrabă un câmp al posibilităților, unde dimensiunile apar doar când e nevoie de ele ca să fie experimentate.
Persoană: Atunci, moartea e doar schimbarea coordonatelor de percepție?
Eu: Se poate privi așa. Dacă timpul e doar un instrument, atunci moartea nu e un sfârșit, ci o trecere către un alt „mod de percepție”.
Persoană: Interesant. Asta înseamnă că și „eu”-l pe care îl apărăm zilnic e doar o mască temporară.
Eu: Da. Iar înțelepciunea e să știi că masca există, dar să nu uiți de actorul din spatele ei.
Așa arată o conversație de tip „IQ foarte mare”: întrebările nu sunt despre „ce mănânc azi?”, ci despre „ce e realitatea?” și „cine sunt eu în lipsa percepției?”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu