Motto propriu, însușit și asumat:
Dacă fiecare zi seamănă cu cealaltă, încearcă să schimbi măcar felul în care o privești!
Rutina cotidiană este poate cea mai subtilă formă de a trăi fără să observăm că trăim, aceleași dimineți, aceleași drumuri, aceleași chipuri, aceleași gesturi care se repetă până când timpul începe să semene cu un cerc.
Mă trezesc într-o dimineață obișnuită și pentru câteva secunde nu știu dacă ziua de astăzi a început sau dacă este doar continuarea celei de ieri, dar o rază de lumină strecurată printre perdele îmi amintește că nicio dimineață nu este cu adevărat aceeași.
Rutina ne așază încet într-un mecanism al obișnuinței, ne învață să mergem fără să privim, să auzim fără să ascultăm, să mâncăm fără să simțim gustul și uneori chiar să iubim fără să mai observăm omul de lângă noi.
Dar poate că rutina nu este dușmanul nostru, ci doar oglinda în care putem vedea cât de mult am încetat să mai fim curioși.
Aceeași stradă poate fi într-o zi doar o stradă, iar în alta poate deveni locul în care observăm pentru prima dată un copac, o pasăre, chipul unui copil sau lumina caldă a soarelui așezată pentru câteva clipe pe o fereastră.
Nu întotdeauna trebuie să schimbăm viața pentru a ieși din rutină, uneori este suficient să schimbăm privirea, să mergem puțin mai încet, să alegem un drum diferit, să ne oprim din alergarea către ceea ce urmează și să fim, pur și simplu, acolo.
Poate că viața nu devine monotonă pentru că repetăm aceleași lucruri, ci pentru că am uitat să le mai privim pentru prima dată.
Iar într-o dimineață oarecare, în mijlocul aceleiași rutine cotidiene, putem descoperi că nu ziua trebuie schimbată, ci omul care o privește.
Poate că viața nu ne cere mereu o zi nouă, ci doar ochi noi pentru aceeași zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu