Spre pranz cobor inspre orasul subteran,
Ma simt precum un deportat in viitor,
Ratacind prin spatiu-timp fara repere,
Fara regrete cu simturi care dau de gol
Un oras trist fara caldura si suflare
Cu multe coridoare ce nu duc nicaieri
Si scari andocate in stalpii infipti
In grinzile blocurilor goale si reci,
Ce infatiseaza in departare o forma
Neobisnuita...
O imagine apocaliptica domina scena
Ca intr-un spectacol de teatru fara spectatori
Copacii par dezbracati de lumina difuza
Ce patrunde prin gaurile peretilor accidentati
De timp...
Nimic nu va mai fi din ce a fost,
Azi e doar un buncar de resturi menajere,
O amintire despre un fost oras,
Ce a trait candva si a murit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu