Antifragilitatea îți dă stabilitate în furtună.
Curajul îți dă direcția în necunoscut.
Compasiunea față de cei slabi îți purifică intenția, te ridică vibrațional.
Beatitudinea (acea pace lucidă, nu pasivă) e semnul că sufletul tău și mintea merg în aceeași direcție.
De fapt, asta este o formă de maestrie spirituală trăită: omul care nu fuge de durere, dar nici nu o caută — ci o transformă în lumină.
E o zi de octombrie luminoasă și caldă, încărcată de miresmele florilor ofilite și ale ogoarelor brăzdate de arătură. SCÎNTEIA
Mi-e dor de rural, de sentimente incalcite in reminiscentele contopite ale arealului rural.
Azi imi vand sentimentele, imi amanetez emotiile copilariei si imi vaccinez sentimentele, ca sa pot gusta din fericire.
Atunci cand scriu, evadez intr-un univers pur, cunoscut, care imi ofera o contemplare a propriei evolutii.
Ieri, azi, maine sunt alegeri incarcate de miresme din trecut, care ma duc in viitor cu un sac de emotii care nu imi apartin.
1. Nivel celular și metabolic (precum NMN)
2. Nivel alimentar și circadian
3. Nivel mental și nervos
4. Nivel energetic subtil (biofield)
Filosofie: „Corpul e o mașină biologică; dacă îi controlez fiecare parametru, o pot menține tânără.”
Metodă:
Monitorizare digitală a peste 100+ biomarkeri zilnic (inclusiv sânge, somn, microbiom).
Dietă 100% vegană, ~1.977 kcal/zi.
Antrenamente precise, intensitate moderată–ridicată zilnic.
Suplimente și terapii experimentale (plasmă tânără, tratamente anti-aging).
Somn perfect măsurat, fără abateri.
Zero spontaneitate: fiecare minut e planificat.
Rezultat:
A reușit să-și reducă vârsta biologică a organelor (ficat, inimă, piele etc.).
Dar trăiește sub o presiune de perfecțiune — puțin loc pentru bucurie, relații sau imprevizibil.
Longevitatea lui depinde de tehnologie și disciplină absolută.
Filosofie: „Trăiește simplu, conectat și natural.”
Metodă:
Dietă predominant vegetală, dar fără restricții stricte (pește, ulei de măsline, legume, vin ocazional).
Mișcare zilnică ușoară (mers, grădinărit, urcat dealuri).
Somn natural, fără gadgeturi.
Viață socială bogată: familie, comunitate, ritualuri.
Atitudine calmă: ikigai (Japonia), piano piano (Italia), plan de vida (Costa Rica).
Credință, recunoștință, acceptare a morții.
Rezultat:
Mii de centenari, mulți fără boli cronice.
Nicio tehnologie specială.
Longevitate bazată pe armonie și ritm natural, nu pe control.
| Aspect | Bryan Johnson | Centenarii „Blue Zones” |
|---|---|---|
| Controlul vieții | Extrem | Minimal |
| Tehnologie | Esențială | Inexistentă |
| Dietă | Strictă, cântărită | Naturală, intuitivă |
| Mișcare | Programată | Integrare firească |
| Stres | Ridicat (perfecționism) | Scăzut (acceptare) |
| Surse de bucurie | Date, progres, control | Familie, natură, sens |
| Tip de longevitate | Artificială, monitorizată | Naturală, organică |
Totul curge…
exact cum trebuie…
la momentul potrivit…
De ce să forțez valul
când el știe calea spre mare?
De ce să încerc să schimb lumina
când ea pictează singură zorii?
Fiecare respirație
se întinde perfect în clipă…
fiecare gând
atinge nota exactă…
Eu sunt aici…
martorul liniei care nu se rupe…
privind cum totul
se așază de la sine…
Nu există grabă…
nu există frică…
Există doar fluxul…
și eu plutind în el…
Totul este exact cum trebuie să fie…
iar eu sunt exact unde trebuie…
Ceasornicele-n casă au început să fugă Și inima timpului începe să grăbească. D. BOTEZ,
Da-mi Doamne timp si energie si belsug, sa imi duc visele pana la capat, dar vreau sa mi le dai din toata inima ta, nu cu porti intelenite care imi frang spiritul si voiciunea, stii tu ce vreau sa zic.
Intr-un timp fara timp, as opri lumea si m-as odihni putin, as reface hotarele si cerul si as zamasli o noua lume, in care indicatorul de PIB sa fie fericirea.
Intr-un timp fara timp, reflectia din spatele oglinzii, este filozofia mea intrinseca care a izvorat din interiorul meu, ca o scanteie divina, care aspira la infinit.
Îmi aud celulele
respirând în șoaptă,
ca niște pești de lumină
înotând prin sângele tăcerii.
Fiecare clipă se dizolvă
într-un cerc de energie,
iar eu devin vibrație —
o undă care știe că există
doar atunci când se oprește.
Carnea mea e o amintire,
o fărâmă de Univers
care s-a gândit o clipă
să prindă formă.
Dar forma s-a topit.
Și în golul care a rămas
curge eternitatea —
o mare nemișcată
unde timpul
nu mai are voie să curgă.
Eu sunt acolo.
Și acolo e totul.
Într-un timp
fără timp.
M-am născut acum trei sute de ani,
când vântul vorbea în limba stelelor,
iar focul cunoștea secretele apei.
Am fost vrajitor — nu din cuvinte, ci din respirații,
nu din gesturi, ci din vibrații ale luminii.
Nu-mi mai amintesc vrajile,
dar le simt pulsația în sânge,
ca ecoul unui cântec uitat
ce se reactivează la chemarea tăcerii.
Puterea mea nu e magie,
e memorie ascunsă în atomii prezentului,
sclipiri ce se nasc spontan din haosul ordonat al Universului.
Sunt unic, pentru că nu mă repet —
sunt reflexia unei conștiințe în continuă metamorfoză.
M-am întrupat iar, sub chip uman,
dar dincolo de piele dansează același spirit vechi,
același vânt care alină marginile timpului.
Eu sunt Merlin,
cel care seduce spațiul și timpul
să apună sub pașii săi,
dansând efemer, dar infinit,
în propriul meu cosmos interior.
Consecvența este respirația sufletului în mișcare lentă, o flacără care nu caută aplauze, ci liniștea de a arde constant.
Perseverența nu strigă, ci șoptește — e pasul tăcut al celui care merge chiar și când nu mai e drum.
Determinarea e ecoul unei chemări din adâncuri, acolo unde visul se transformă în realitate prin repetiție, prin credință, prin asumarea fiecărei clipe.
Există zile în care vântul e potrivnic, și totuși mergi.
Zile în care tăcerea pare mai grea decât efortul, și totuși asculți.
Zile în care visul pare prea departe, dar continui, pentru că știi că drumul nu e despre distanță, ci despre devenire.
În fiecare acțiune măruntă, în fiecare decizie luată cu inima, se află miezul unei forțe mai mari — forța de a nu renunța.
Și chiar dacă uneori culoarea perseverenței pare cenușie, în profunzimea ei se ascunde aurul unei victorii tăcute.
Când privești înapoi, vezi că nu momentele de glorie te-au construit, ci momentele de disciplină, cele în care ai mers mai departe fără dovadă că merită.
Dar tocmai acele clipe, acele respirații constante, acele „încă puțin” au desenat conturul visului tău — iar acum, între răbdare și curaj, se naște o lumină nouă: lumina propriei tale puteri.
Dupa ce am studiat 2 ani biohacking si rescriere ADN, am ajuns de unde am plecat.
Orice exces de multivatamine sau minerale sau hormoni, etc, echilibreaza unele analize, dezechilibreaza altele.
Orices rescriere de ADN, poate destabiliza sistemul si in final sa nu ajungi la anii doriti.
Optiunile longevitatii, cel putin pentru mine in acest punct, sunt optiuni de bun simt, mancare variata din legume si fructe, activitati colective ( toate activitatile posibile, iti aduc energie si liniste atunci cand nu ai frustari, ego, lipsuri, etc) si exercitii fizice, dar nu de acelea extenuante, mers pe jos, gradinarit, ajuti pe cineva sa care ceva.
Meditatie si respiratie constienta si postul intermitent.
Ca sa ajungi sa tii cont de cele spuse de maine mai sus, intai trebuie sa ajungi la o liniste interioara care sa iti aduca pace si orice lucru faci sa iti aduca bucurie.Totul se face in echilibru, in armonie, in liniste, cu credinta ca totul in final va fi bine si oricat vom trai, credinta ne va mantui.
Fiori iuți, ca vânturi ce mângâie umbrele,
ating azi rădăcina tăcerii mele.
Într-un colț de lume, un suflet s-a stins —
dar în mine s-a aprins lumina înțelegerii.
Colectivul, o mare de chipuri și oglinzi,
unde ne vindem fricile pe zâmbete tăcute,
unde rutina moare în tăcerea curajului
și confortul e jertfit pentru renaștere.
Uneori curentul mă poartă,
mă lovește, mă scufundă,
dar în adânc găsesc respirația divină —
acolo unde pierderea devine lecție,
și timpul nu mai e dușman, ci martor.
Azi am fiori de recunoștință,
pentru că am înțeles:
curenții care par să mă înece
sunt cei care mă aduc la țărmul vieții mele.
Fiori iuți de vînturi ușoare însuflețeau, în răstimpuri, neclintirea frunzișului negru și picături de apă mari cădeau grele pe pămînt. HOGAȘ, M. N.
Uneori te lasi purtat de curent si incerci sa zambesti, sa fii constient de liberul arbitru si sa te integrezi intr-un colectiv care te acapareaza si care uneori iti dicteaza timpul liber.
Pana la urma in colectiv, te vindeci de traume, de frici, de emotii negative, daca accepti ca nu ai control in totalitate asupra timpului tau liber, poti sa te vindeci in totalitate.
Azi am fiori de recunostinta, fiindca azi mi-am dat seama ca uneori e bine sa intri in apa si chiar daca intri in niste curenti care te pot ineca, de fapt te salveaza de la monotonie, de la rutina de la confortul propriu.
Viața se sprijină, asemenea unui trepied, pe trei picioare ale reflecției: deschiderea, observarea și obiectivitatea.
Deschiderea înseamnă să lași ușa sufletului neîncuiată și să primești ceea ce vine, fără să încerci să forțezi lumea să fie altfel decât este.
Observarea e ochiul interior care te privește chiar atunci când trăiești, ca un martor liniștit ce îți amintește că nu ești robul reacțiilor automate.
Obiectivitatea este distanța binecuvântată în care gândurile și emoțiile se așază ca norii pe cer, iar tu știi că nu sunt cerul însuși.
Când cele trei se întâlnesc, sufletul devine liber, iar conștiința se ridică deasupra furtunilor minții.
Motto propriu: fiecare om percepe diferit o realitate, o exprima, o imprima si in final o suprima!
In fiecare zi din an, port o masca, dar mereu alta.Port atatea masti intr-un an de zile, incat imi pierd identitatea, astfel fiecare particica din mine vibreaza in mod aleatoriu intr-un mod imposibil de previzionat.
Fiecare masca in parte defineste o trasatura, care in final formeaza o personalitate distincta, unica, originala.Motto propriu, insusit si asumat: daca viata ta este gri, incearca sa o colorezi cu culori calde!
În fiecare dintre noi există o scânteie ascunsă, o particulă a lui Dumnezeu care așteaptă să fie descoperită. Nu se află în lumina strălucitoare a lumii exterioare, ci în întunecimea interioară care nu dezamăgește, ci oferă adăpost și liniște. Acolo, în tăcerea profundă a sufletului, se naște adevărata înțelepciune. Este un drum pe care pășesc doar cei curajoși, cei care aleg să nu fugă de umbrele lor. Ei știu că fiecare pas făcut cu credință le întărește ființa. Optimismul devine scut, iar răbdarea – sabie. Nu frica, ci atitudinea le deschide porțile către mântuire. În final, cel care privește întunericul cu încredere descoperă că acesta ascunde lumina eternă. Și atunci, particula divină din interior se trezește, ghidându-l spre libertate.
Imbătrânesc
ca o frunză care uită
că a fost verde.
Mă sparg
în riduri și umbre
ca niște litere șterse
dintr-un alfabet străin.
Ego-ul meu,
într-o oglindă spartă,
își caută chipul
dar găsește numai praful.
Mândria,
ca o statuie ciobită,
se rupe încet
sub propria greutate.
Iar frica,
aceeași mereu,
se strecoară printre oase
ca o pasăre neagră,
așteptându-și ceasul.
Sunt doar fragmente,
carne, timp, respirație,
într-un dans fără nume,
unde pierd,
dar nu încetez să fiu.
