Consecvența este respirația sufletului în mișcare lentă, o flacără care nu caută aplauze, ci liniștea de a arde constant.
Perseverența nu strigă, ci șoptește — e pasul tăcut al celui care merge chiar și când nu mai e drum.
Determinarea e ecoul unei chemări din adâncuri, acolo unde visul se transformă în realitate prin repetiție, prin credință, prin asumarea fiecărei clipe.
Există zile în care vântul e potrivnic, și totuși mergi.
Zile în care tăcerea pare mai grea decât efortul, și totuși asculți.
Zile în care visul pare prea departe, dar continui, pentru că știi că drumul nu e despre distanță, ci despre devenire.
În fiecare acțiune măruntă, în fiecare decizie luată cu inima, se află miezul unei forțe mai mari — forța de a nu renunța.
Și chiar dacă uneori culoarea perseverenței pare cenușie, în profunzimea ei se ascunde aurul unei victorii tăcute.
Când privești înapoi, vezi că nu momentele de glorie te-au construit, ci momentele de disciplină, cele în care ai mers mai departe fără dovadă că merită.
Dar tocmai acele clipe, acele respirații constante, acele „încă puțin” au desenat conturul visului tău — iar acum, între răbdare și curaj, se naște o lumină nouă: lumina propriei tale puteri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu