Între 2027 și 2029, cred că lumea va intra într-o perioadă în care războaiele nu vor mai părea excepții, ci instrumente permanente de negociere între marile puteri.
Inflația probabil nu va dispărea complet, ci va deveni o prezență obișnuită, alimentată de energie, reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare, datorii și tensiuni geopolitice.
În capitale importante ale lumii vom vedea tot mai multe manifestații ale oamenilor nemulțumiți de diferența dintre cât muncesc și cât își permit să trăiască.
Clasa de mijloc va începe să ceară mai puțină ideologie și mai multă stabilitate, siguranță, locuințe accesibile și bani care să mai aibă valoare.
Inteligența artificială va pătrunde atât de adânc în economie încât, pentru milioane de oameni, întrebarea nu va mai fi dacă AI le poate face munca, ci ce vor face ei după ce o parte din munca lor va fi făcută de AI.
Lumea se va împărți tot mai mult în două viteze: țările și oamenii care vor profita de revoluția tehnologică și cei care vor simți că progresul trece pe lângă ei.
Europa va fi obligată să-și regândească simultan energia, apărarea, industria și relația cu Statele Unite și China, iar această transformare va produce inevitabil conflicte politice interne.
Cred că între 2027 și 2029 vom vedea o creștere a neîncrederii în instituții, în politicieni și chiar în informația prezentată de mass-media, pe măsură ce manipularea digitală și conținutul generat de AI vor deveni aproape imposibil de separat de realitate.
Paradoxal, într-o lume mai tehnologizată și mai tensionată, una dintre cele mai mari tendințe va fi întoarcerea oamenilor către lucruri simple: familie, natură, sănătate, liniște, comunitate și dorința de a trăi mai puțin virtual.
Iar dacă ar fi să comprim toată perioada 2027–2029 într-o singură idee, aș spune atât: nu cred că va fi sfârșitul lumii, ci sfârșitul unei lumi vechi și începutul uneia în care oamenii vor trebui să învețe din nou ce înseamnă să fie oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu