Cum să-ți schimbi creierul fără ciuperci (psilocibina)

 Există o întrebare care apare din ce în ce mai des în lumea longevității și a neuroștiinței: poate creierul unui om să iasă din tiparele în care s-a blocat ani de zile?

Videoclipul lui Bryan Johnson despre cultivarea ciupercilor pentru cercetarea psilocibinei pornește exact de aici. Psilocibina a devenit un subiect important de cercetare deoarece poate produce modificări profunde ale percepției, ale stării emoționale și ale modului în care oamenii își raportează propria identitate. În studii clinice, psilocibina a arătat rezultate interesante în depresia rezistentă la tratament, deși efectele nu sunt lipsite de riscuri și cercetarea este încă în desfășurare.

psilocibina nu pare să producă doar o stare psihologică diferită; ea produce o perturbare acută foarte puternică a organizării creierului, urmată de o perioadă de plasticitate. Un studiu Nature din 2024 a găsit o desincronizare masivă a conectivității cerebrale, cu efecte persistente săptămâni, în special între hipocamp și rețeaua default mode.

psilocina poate modifica rapid semnalizarea celulară și expresia unor gene implicate în plasticitate, fără să rescrie secvența ADN, respectiv îți scoate temporar creierul din șinele pe care a mers ani de zile.

Dar există o idee și mai interesantă.

Dacă anumite stări ale creierului pot fi provocate chimic, oare unele dintre ele pot fi cultivate și natural?

Răspunsul este: într-o anumită măsură, da.

Nu înseamnă că meditația, mersul pe jos sau muzica pot reproduce o experiență psihedelică. Nu pot. Dar pot antrena creierul în direcția unor schimbări care ne interesează mult mai mult pe termen lung: mai puțină ruminație, mai multă flexibilitate, o mai bună reglare emoțională și o relație mai relaxată cu propriile gânduri.

1. Problema nu este creierul. Problema este identificarea cu ceea ce produce creierul

Creierul nostru produce permanent povești.

„Eu sunt așa.”

„Trebuie să fac asta.”

„Ce vor spune ceilalți?”

„Dacă se întâmplă ceva?”

„Trebuie să controlez.”

„Trebuie să demonstrez.”

Acest flux interior este legat, printre altele, de default mode network (DMN), o rețea cerebrală implicată în gândirea despre sine, amintiri, imaginație și mind-wandering.

Când această activitate devine foarte autoreferențială, putem ajunge să confundăm povestea despre noi cu noi înșine.

Aici apare una dintre ideile fascinante din cercetarea asupra meditației: practicile contemplative pot modifica modul în care funcționează și comunică rețele precum DMN, rețeaua de saliență și rețelele implicate în controlul atenției.

Cu alte cuvinte:

nu trebuie neapărat să distrugi ego-ul; uneori este suficient să observi că el este doar o activitate a minții.

2. Prima alternativă la psilocibină: meditația

Meditația este probabil cel mai apropiat instrument natural de ideea de „a privi mintea fără să fii prins în ea”.

Nu trebuie să stai o oră în poziția lotusului.

Poți începe cu 10 minute.

Te așezi.

Respiri normal.

Apare un gând.

Nu îl alungi.

Nu îl dezvolți.

Nu îl judeci.

Îl observi.

Apare altul.

La fel.

După un timp începi să descoperi ceva extraordinar:

gândurile continuă să apară, dar nu mai trebuie să le urmezi.

Cercetările asupra mindfulness-ului arată modificări ale conectivității rețelelor cerebrale și, în special, ale modului în care este implicată rețeaua DMN.

Iar o meta-analiză a studiilor controlate a găsit reduceri ale unor markeri fiziologici ai stresului, inclusiv cortizol, tensiune arterială și frecvență cardiacă, în urma practicilor de meditație.

3. A doua alternativă: mersul fără obiectiv

Aici apare ceva ce omul modern uită.

Nu orice activitate trebuie să producă un rezultat.

Poți merge.

Pur și simplu.

Fără să urmărești viteza.

Fără să verifici permanent pulsul.

Fără să te întrebi dacă ai făcut suficient.

Observi copacii.

Lumina.

Aerul.

Pașii.

Sunetele.

Respirația.

Corpul.

Acesta este un fel de meditație în mișcare.

Și are un avantaj extraordinar: nu te scoate din viață, ci te introduce mai adânc în ea.

În loc să te gândești:

„Merg ca să-mi cresc VO₂max-ul.”

poți uneori să gândești:

„Merg pentru că îmi place să merg.”

Diferența pare mică.

Pentru creier poate fi enormă.

4. A treia alternativă: învățarea și curiozitatea

Creierul adult nu este o structură fixă.

Există neuroplasticitate.

Când înveți ceva nou, când explorezi, când schimbi perspectiva sau dobândești o abilitate, creierul este obligat să creeze și să consolideze noi conexiuni funcționale.

De aceea, una dintre cele mai simple strategii este:

învață permanent ceva nou, dar fără să transformi învățarea într-o obligație.

O carte.

O melodie.

Un instrument.

O limbă.

O poezie.

O plimbare într-un loc nou.

O conversație cu un om diferit.

Un experiment culinar.

O idee.

Curiozitatea este o formă foarte sănătoasă de flexibilitate cerebrală.

5. A patra alternativă: joaca

Aici lucrurile devin și mai interesante.

Adultul își construiește foarte repede o identitate:

„Eu sunt omul serios.”

„Eu sunt inginerul.”

„Eu sunt tatăl.”

„Eu sunt șeful.”

„Eu sunt omul care știe.”

„Eu sunt omul care trebuie să reușească.”

Dar copilul nu are nevoie de toate aceste definiții.

El vede o cutie și inventează o navă spațială.

Vede o piatră și inventează o poveste.

Vede o frunză și o transformă într-un personaj.

De aceea, joaca poate fi un antidot extraordinar împotriva rigidității psihologice.

Nu pentru că te face „mai copil”.

Ci pentru că îți amintește că identitatea nu trebuie să fie o închisoare.

6. A cincea alternativă: muzica

Muzica poate produce o schimbare foarte puternică a atenției.

Uneori nu trebuie să înțelegi nimic.

Doar asculți.

Mai ales muzica pe care nu ai mai ascultat-o.

Jazz.

Blues.

Muzică clasică.

Muzică ambientală.

Orice te scoate puțin din tiparul obișnuit.

Și aici apare din nou principiul:

nu căuta experiența; lasă experiența să apară.

7. A șasea alternativă: respirația lentă

Nu trebuie să faci tehnici extreme.

Poți pur și simplu să încetinești respirația pentru câteva minute, fără să forțezi.

Inspir.

Expir mai lent.

Relaxezi umerii.

Lași maxilarul.

Observi corpul.

Sistemul nervos autonom primește un semnal diferit de cel pe care îl primește atunci când ești grăbit, speriat sau tensionat.

Este o metodă simplă prin care poți exersa trecerea de la:

„trebuie să reacționez”

la:

„pot să observ înainte să reacționez.”

8. Și poate cea mai importantă metodă: să nu mai încerci să controlezi totul

Aici cred că se află adevărata lecție.

Omul modern încearcă să optimizeze tot:

somnul,

pulsul,

tensiunea,

nutriția,

suplimentele,

longevitatea,

performanța,

creierul.

Paradoxul este că, încercând să controleze viața, poate ajunge să nu mai trăiască viața.

Există o formă de sănătate psihologică în care spui:

„Nu știu exact ce se va întâmpla. Și este în regulă.”

Aceasta nu este resemnare.

Este flexibilitate.

9. Formula fără ciuperci

Dacă ar fi să comprim toate aceste lucruri într-o singură formulă, ar suna așa:

meditație + mers + respirație + natură + muzică + învățare + joacă + oameni + somn + acceptarea incertitudinii.

Nu produc o experiență psihedelică.

Și nici nu trebuie.

Scopul nu este să evadezi din realitate.

Scopul este să fii atât de prezent încât să nu mai ai nevoie să evadezi din ea.

Psilocibina este studiată tocmai pentru că poate produce modificări rapide și profunde ale unor procese psihologice și cerebrale. Dar cercetarea asupra efectelor de longevitate la oameni este încă insuficientă; datele promițătoare din animale nu demonstrează că psilocibina prelungește viața oamenilor.

Iar aici apare poate cea mai frumoasă concluzie:

nu trebuie să cauți o substanță care să-ți schimbe percepția asupra vieții.

Poți începe prin a schimba felul în care privești următoarele cinci minute.

Respiră.

Mergi.

Privește.

Ascultă.

Zâmbește.

Și lasă mintea să vorbească fără să fii obligat să-i răspunzi.

Poate că adevărata libertate nu este să-ți oprești mintea.

Este să nu mai fii obligat să crezi fiecare lucru pe care ți-l spune.

Cum să-ți schimbi creierul fără ciuperci (psilocibina), este sa inveti mereu ceva nou, sa ai curiozitatea si sentimentul sa se uneasca cu emotia si veselia, astfel incat sa progresezi intr-o evolutie dinamica fara stimuli imanenti, totul sa vina din interior, progresiv, fara trecut si fara viitor.