Poate că am obosit să caut un sens vieții și un scop pentru fiecare zi, ca și cum existența ar trebui să producă permanent rezultate, victorii și explicații. Poate că, uneori, este suficient să trăiești: să te trezești, să zâmbești, să te plimbi, să descoperi ceva nou și să te joci cu viața fără să-i ceri să-ți ofere neapărat o destinație. Nu vreau să mai alerg după ținte doar pentru satisfacția de a spune că le-am atins; vreau să fiu prezent în propria mea viață.
O viață fără scop nu înseamnă neapărat o viață goală. Poate însemna o viață în care scopul nu mai este impus din exterior și nici inventat de ego. Să fii curios, să fii bun, să râzi, să ajuți când simți că merită și să pleci liniștit atunci când nu merită — acestea pot fi suficiente.
Vreau să fiu empatic cu oamenii care îmi respectă sufletul, dar nu mai vreau să-mi consum energia încercând să conving oameni care nu vor să înțeleagă. Nu orice provocare merită un răspuns și nu orice cuvânt merită o reacție. Uneori, cea mai inteligentă reacție este să întârzii reacția până când emoția dispare și rămâne doar percepția.
Poate că maturitatea nu este să ai răspunsuri pentru toate, ci să nu mai simți nevoia să răspunzi la toate. Să observi înainte să reacționezi, să alegi înainte să judeci și să zâmbești acolo unde altădată te-ai fi enervat.
Iar dacă într-o zi voi descoperi un sens, îl voi primi. Dacă nu, voi continua să trăiesc.
Fără ținte. Fără demonstrații. Fără să alerg după aprobarea lumii.
Doar cu bun-simț, puțină curiozitate, un strop de empatie și suficientă libertate încât să mă pot juca din nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu